Fiat justitia, et pereat mundus = Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea.

 

Un stat care se foloseşte de legi rele, dar respectate, stă mai presus de acela care are legi bune, dar neţinute în seamă.” – Tucidide.

Conducătorii calcă legea mai mult decât cei care-i urmează.” – Tucidide

„Legile sunt făcute pentru cei înţelepţi, nu ca să nu facă rău, ci ca să nu li se facă.” – Epicur

Cu cât un stat e mai corupt, cu atât are legi mai multe.” – Tacit

Legea e moartă când triumfă sceleraţii.” – Anatole France

„Este adevărat că închisoarea, spânzurătoarea şi roata asigură în chip excelent supunerea faţă de legi.” – Anatole France

Faceţi legi, ca şi cum toţi oamenii ar fi răi; ei se vor strecura sau le vor ocoli. Numai cei de treabă li se supun şi suferă din cauza lor.” – Maurice Maeterlinck

„Legea îşi găseşte suprema justificare în binele pe care îl face sau nu societăţii dintr-un anumit loc şi dintr-o anumită epocă.” – Albert Camus

„Legea… nu e libertatea însăşi, ci doar graniţa ei.” – Heinrich Heine

Viciile unui popor sunt ascunse totdeauna în adâncul legislaţiei sale.” –  Claude Adrien Helvétius

„Nu tot ce e îngăduit, e onest; multe îngăduie legile şi totuşi nu le poţi săvârşi fără să-ţi calci conştiinţa.” – Johannes Honterus

„Voinţa tuturor este izvorul fiecărui drept… Ceea ce un popor nu poate hotărî asupra sa însuşi, legislatorul nu poate să hotărască asupra poporului.” – Johann Wolfgang von Goethe

„Societatea care se plânge de paraziţii ei se osândeşte întrucâtva şi pe sine însăşi; paraziţii se încuibă numai unde este murdărie, fizică sau morală.” – Lucian Blaga

„La un nivel inferior al concepţiei, omul se supune legii fiindcă ea emană de la o autoritate; la un nivel superior, fiindcă îşi dă seama că legea este raţională.” – Georg Brandes

Nu pot condamna în mod absolut decât cei care ar fi inocenţi la modul absolut.” – Albert Camus

„Legile unui popor, drepturile sale nu pot purcede decât de la el însuşi.” – Mihai Eminescu

„Ăsta-i principiul legii: Mai bine să scape nouăzeci şi nouă de vinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat.” – James Joyce

„Cea mai bună asigurare a succesului unei legi este ca să răspundă unei necesităţi general resimţite şi să fie admisă de cea mai mare parte a societăţii, căci atunci fiecare membru al societăţii devine un colaborator sigur. Dar legiuitorul are datoria să evite apelul la pasiunile rele şi la instinctele josnice.” –  Spiru Haret

„Excesul de pedeapsă nu duce oare la stingerea delictului, ajungând prin aceasta la o răsturnare de situaţii, vina delincventului fiind înlocuită cu vina represiunii, făcând din vinovat, victimă, din datornic, creditor şi punând definitiv dreptul de partea celui ce-l violase?” – Victor Hugo

A face o lege şi a nu o aplica înseamnă a autoriza lucrul pe care vrem să-l interzicem.” – Cardinalul de Richelieu

„A pedepsi trebuie să însemne totdeauna a îndrepta. A suprima nu e a pedepsi.” – Nicolae Iorga

Bucuria celui ce pedepseşte e mai rea decât vina celui ce greşeşte.” – Nicolae Iorga

Unde nu este lege, acolo nu este libertate.” – John Locke

Musamalizare completa a crimei din culpa a lui Huidu, peste tot toata lumea numai pe Huidu il compatimeste, pe cele 3 familii, nici un singur cuvintel, nici o singura lacrima, nici un singur articol, nici o singura vorba de bine!!!!
Practic asistam la “scaparea” unui vinovat, si aceasta nu este o simpla intamplare, anterior Serban Huidu a mai avut 11 amenzi pentru viteza, deci clar nu este la prima abatere de acest gen, numai ca de data aceasta, este vorba de o depasire in curba pe linia continua, pe contrasens, adica, “prioritate de jeep”

Astfel ca acum lumea (proasta) spune acum : “Nu este de vina Huidu, masina a derapat!”
Deci cu alte cuvinte Mercedes ar trebui sa mearga la puscarie ca nu s-a oprit la 100 la ora in curba in 10 metri pe vreme umeda, nu Huidu care doar a apasat pedala de acceleratie prea mult si a avut “ghinionul” sa mearga ilegal pe contrasens peste linia continua, nu.. masina este de vina, oricui i se poate intampla, pentru ca toti trecem tot timpul pe linia continua si toti mergem tot timpul cu viteza foarte mare, mai ales pe o asemenea vreme.

Dupa ce aceasta musamalizare va avea loc numarul celor care cumpara masini SUV mari sau pe cocalareste spus “gip”.. gipuri mari.. isi vor cumpara toti, pentru ca legea este simpla, ala care are masina cea mai putin sigura ala este ghinionistu, ai o masina proasta / ieftina, cum ar fi Dacia, care este cea mai nesigura masina europeana.. atunci ai condamnarea la moarte asigurata, iti iei un sicriu pe roti, trebuie doar sa vina un ghinionist oarecare sa te omoare pe contrasens, eventual pe linia continua in curba…

Personal nu am nimic cu Hudu, nu il cunosc, nu imi datoreaza bani, rad la poantele lui de la TV, pentru asta il platesc uitandu-ma la reclamele idioate care le vad fara voia mea, dar cand este vorba de LEGE, de drepturile omului, suntem toti egali in drepturi, cine greseste, plateste!!!

Ce daca el este vedeta TV, sau ministru sau senator sau ce shmecher o fi cu bani? Tot om este! Doar eu / noi / voi nu suntem sclavi sau animale, avem aceleasi drepturi! Pentru ca daca nu este pedepsit, atunci clar, altii si altii si altii si mai multi vor scapa nepedepsiti si o sa zica “Pai pot sa omor pana in 3 oameni ca nu fac puscarie.. ca si Huidu.. imi da ceva.. cu suspendare.. ” doar exista un precedent.. public..

Oricand, oricine dintre voi poate sa fie victima unui asemenea abuz, oricare poate sa fie ucis pe strada nevinovat pentru ca nu s-a respectat “prioritatea de gip”
Bancuri cu Serban Huidu

Q: Ce zice Huidu` cand se uita la kilometraj?
A: Fara numar!

Q: Ce zice Huidu` cand demoleaza un Logan?
A: Inca unu si ma duc!

Q: Ce zice Huidu dupa ce calca o femeie pe strada cu gipu`?
A: Si-alta data…Si-alta data…o s-o facem si mai si mai lata!

Q: Ce zice Huidu` dupa ce omoara 3 oameni cu gipu`?
A: Pardon, am alunecat..

Q: Ce numar de inmatriculare al gipului cu care omoara Huidu?
A: B 111 LOL… rade si masina :)

Q: Ce striga copii lui Huidu` cand face accident!
A: Hit me baby one more time!

Q: Pe cine a vrut de fapt sa omoare Huidu in accident?
A: Pe nevasta-sa :)

Q: Care era jocul preferat al lui Huidu in copilarie?
A: De-a Ramaru in serie

Q: Ce poza se afla in dictionarul roman la cuvantul genocid?
A: Poza de pe permisul auto a lui Huidu

Q: De ce a omorat Huidu 3 oameni nevinovati?
A: Ca sa fie f..t in cur la puscarie

Q: Unde isi va petrece Huidu urmatoarele vacante?
A: In statiunea Mititica cu zabrele!

Q: Care este cel mai mare pericol pe strada in Romania?
A: Huidu!

Q: Cum se numeste acum prioritatea de shmecher cu gip pe contrasens?
A: Prioritate de Huidu!

Q: In ce top se afla acum Servan Huidu?
A: Top Rusinicaaa :)

Q: Care este jocul pe calculator preferat al lui Huidu?
A: Carmagedon!

Q: Unde se grabeste Huidu sa ajunga cu 200 la ora pe contrasens?
A: La puscarie!

Q: La ce se gandea Huidu cand a omorat Loganu` cu oameni in el?
A: La bebeluse!

Q: Care este cea mai mare greseala a politiei romane?
A: I-a dat permis auto lui Huidu!


Wikipedia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ergonomie / http://en.wikipedia.org/wiki/Ergonomics):
Ergonomia este un domeniu de activitate tehnico-științific din cadrul psihologiei muncii, care prin colaborarea dintre psihologi, fiziologi și tehnicieni studiază și realizează o astfel de organizare a sistemului “om – mașină – condiții de loc de muncă” în așa fel, încât munca să fie efectuată cu costuri biologice minime și maximă eficiență. Aceasta se poate deasemenea interpreta precum că, ergonomia are ca scop adaptarea sarcinilor de muncă și a locului de muncă la oameni cât și a oamenilor față de muncă și loc de muncă. Optimizarea funcționării sistemului “om-mașină-condiții de muncă” urmărește reducerea maximă până la eliminare a bolilor (îmbolnăvirilor) profesionale.

Asistam cu uimire ca dupa mai mult de 20 de ani de cand scaunele ergonomice si conceptul de “ergonomic” si-a facut loc in viata noastra ca foarte multa lume habar nu are care este treaba cu “ergonomia”.
O “cocalarizare” a ergonomiei este vizibila intre diferentele imense intre “directorialele” sefilor si scaunele “vizitator” ale angajatilor.
Majoritatea considera ca ergonomia este un fel de lafaiala la birou sau confort ca in filmele S.F.
Cei care insa stiu ce inseamna ergonomia in aspectele sale normale stiu ca reprezinta mai mult eficienta, productivitate, sanatate si de ce nu.. imagine.

Revenind la ideea de ergonomie, in cazul nostru la utilizarea computerului, probabil majoritatea inteleg doar scaunul, sa fie cu rotile (il impingi des in o multime de directii), sa aibe manere ca sa iti odihnesti bratele, sa aibe un spatar moale si inalt sa se muleze cat mai bine pe coloana vertebrala, sa poti sa il reglezi in toate configuratiile pozitiile (inaltime, elasticitate, cu manere, fara manere), sa fie de piele sau panza, sa tina cald sau racoare…

Dar, continuand cu ergonomia practic putem sa atingem toate aspectele inconjuratoare:
– biroul (suport tastatura, corp mobil cu sertare, decupaj in placa, separator de birouri)
– Monitorul – aici pot fi 13″, 15″ 17″, 21″ sau chiar 23″, rate de refresh superioare (ramprospatarea imaginii), culori vibrante, luminozitate, emisie de caldura, zgomot de imagine
– Tastatura, aici sunt nenumarate preferinte, unii prefera tastaura stil clickers pe lamele, altii pe membrana, unii pe tastatura sau chiar touch
– Mouse-ul, trebuie sa se potriveasca cu mana utilizatorului, sa aibe DPI (finetea) corespunzatoare, eventual wireless, unii prefera IBM altii Microsoft altii Apple
– Software-ul, trebuie de asemenea bine configurat reducand sau nu nivel de stress sau insatisfactie, de la Windows la Linux
– Configuratia hardware – memorie RAM, Memorie video, placa retea, conexiune internet, hard disk
–  Aerul conditionat, incalzire, vant, miros, praf
– Luminozitatea, naturala, becuri cu incandescenta, neon
– Zgomotul ambiental, telefoanele pe birou, tonalitatea vocii
– Laptop, sau desktop
– Aglomeratia de personal, birou propriu, apropierea de usa, diferite facilitati
– Culoarea biroului, culoarea peretilor
– Siguranta – paza cladirii, zona delimitata, existenta unei politici antivirus sau de back-up
– Nivelul de stress – salariu, tempo-ul de lucru, nivelul de management
– Diversitatea personalului, limbajul folosit, pregatirea academica
– Capacitatea de a desfasura in conditii bune miscari si actiuni in conditii propice
– Software-ul piratat este si el un factor de stress

Primul factor important care vreau sa il accentuez este brandul/nivelul de calitate al mediumului, de la computer si mobilier pana la calitatea membrilor organizatiei care personal o consider cea mai importanta.
Este evident ca daca conditiile sunt de lux si mai putin low budget, brand name computere, brand name compania, brand name clientii este posibil ca aceste conditii sa asigure succesul la locul de munca al individului, insa pot fi cazuri nefericite in care conditiile de lucru sa devina absolul imposibile dupa cum ar fi:

– nivel de zgomot inadmisibil
– computer neperformant sau virusat care functioneaza defectuos
– conexiune Internet slaba
– lipsa unei politici de back-up sau a suportului tehnic
– personal cu comportament neprietenos sau slab pregatit
– aglomerarea peste limita cu sarcini de serviciu
– prezenta unor animale care determina alergii
– lipsa conditiilor pentru pauza de masa
– salarii mici, lipsa trainingurilor sau activitatilor de dezvoltare personala
– ore suplimentare neplatite
– expunerea personala asupra unor probleme a caror responsabilitate nu tine de competenta potrivita

Totusi Ergonomia este un domeniu foarte vast, aspectele care le poate atinge de la cele mai mici detalii pot sa conteze uluitor de mult iata cateva exemple:
– deodorantul companiei
– finisajele cladirii
– tonul conversatiei
– tipul telefonului mobil (claritatea sunetului, tastatura, nivelul soneriei)
– comunicarea intre departamente sau intermanagerial

Cateva subramuri sau domenii apropiate ale ergonomiei:
– ergonomie industriala
– Kinetoterapie
– Fizioterapie
– Bioinginerie
– Ergometrie
– Psihologie
– Ergonomie cognitiva
– Ecologie (verdele place tuturor)

Autorii cei mai recomandati de documentatie in domeniu:
– Shihab S. Asfour
– MM Ayoub
– Alphonse Chapanis
– Henry Dreyfuss
– WE Hick
– John Chris Jones
– Neville A. Stanton

De ce am scris totusi acest post pe blog-ul meu?
Foarte multi considera ca “Ergonomia” presupune investitii mari, financiare in asa ceva, este o prejudecata grosolana, ergonomia poate aduce profit imediat, acest profit imediat suplimentar castigat prin investitia nefinanciara in ergonomie poate sa fie investit doar 10-20% din el aducand schimbari in bine rapide, iata cateva schimbari nefinanciare:
– Eliberarea spatiului ocupat inutil cu obiecte nefolosite (mobilier, computere nefolosite)
– organizarea eficienta a spatiului pe birou / desktop
– deconectarea computerelor care nu sunt folosite, fac zgomot si consuma energie inutil
– crearea copiilor de tip back up
– devirusarea
– curatenia (monitor, tastatura, mouse, ventilatoare curate)
– organizarea riguroasa a informatiilor si timpului
– prezenta zambetului
– exprimarea politicoasa si academica
– plata salariilor la timp
– tonul potrivit si calm
– respectarea deadline-urilor si promisiunilor
– igiena corespunzatoare

etc…

Specificul Romanesc (adica ce este aiurea in Romania)

Primul loc unde se observa proasta ergonomie este la capitolul computere, din bucati.
Concepul de Total Cost of Ownership, desi este prezent in Romania din 1995 de pe obisnuitele monitoare de 17″ cu TCO95 pe ele este inca departe de noi, regasesti pe birouri monitoare jegoase, mousi cu firul mai mult negru de jeg decat alb, praful pus de 2 milimetrii pe tastele F1, F2, F3 chiar si pe F5 ca sa nu mai vorbesc pe NumPad-ul neatins de zeci de ani.
Oameni buni, cel mai murdar obiect din viata noastra, a voastra mai bine zis ca la mine este curata, este tastatura…
Un aspect care putina lume il stie este ca JUMATATE din praful din casa este pielea umana, calculatoarele “din bucati” acumuland repede praf in ventilatoare aceasta ducand urgent la:
– incarcarea ventilatoarelor conservand mizeria (infectii pulmonare)
– zgmotul unitatilor PC, surselor, un stress imens de la zgomot
– supraincalzirea computerelor
– scaderea performantelor

Monitoarele proaste no name, aici este o poveste grozava, un monitor prost poate duce la rapida deteriorare a vazului:
– acromia – scaderea capacitatii de a distinge intre culori
– oboseala psihica
– scaderea acuitatii vizuale (miopie sau hipermetropie)

Am constatat de asemenea ca si rezolutia monitoarelor este setata in majoritatea cazurilor gresit ducand la imagini cu Refresh (75Hz este cea minima sanatoasa) pana la rezolutia gresita (prea mic sau prea mare)

Un alt aspect al ergonomiei proaste este prezenta cablurilor intr-o cantitate mult prea mare, de la retea pana la mouse si tastatura, este mult mai linistitor sa nu ai atat de multe cabluri in jur.
Politica de back-up, companii mari pur si simplu nu au back up la sursele de alimentare cu energie si nici macar la conexiunea internet.

Exista nenumarate firme IT in Romania care inca mai cumpara servere “desktop” in loc sa foloseasca serverele “rackable” adica stil blade servers, ca sa nu mai vorbim de echipamente de retea, routere sau switch-uri care sunt imprastiate care pe unde.

Dar poate totusi cel mai flagrant si frustrant ramane SCAUNUL, da oameni buni, uneori oamenii stau ca vitele in spatii minuscule sau chinuite de vre-un vant conditionat care nu poate sa fie oprit, uger langa uger, cur langa cur, pe scaune tip vizitator, fara nici un fel de confort, plus ca nimeni nu le recomanda sa ia o pauza la o ora sa priveasca cerul pentru a isi relaxa pupila si irisul, sau sa isi indrepte tinuta de mers sa fie dreapta, in unele cazuri solicitanduli-se o tinuta business absolut inutila sau nejustificabila.

Un alt factor de mare stress in IT este promiscuitatea locului de munca, permanent se fac angajari si concedierile impreuna cu demisiile se succced fara vre-o perspectiva ca la un moment dat situatia se va imbunatatii. Alte companii IT mari practica un nepotism odios si fatis, exemplu RCS/RDS, alte companii practica iobagia moderna, pur si simplu te “leaga de glie” cu un contract de 2-3 ani sau cu o rata la banca pe sarmanii oameni inculti s-au inhamat la ea din prostie, statul nu te protejeaza, statul te exploateaza.. maxim!

Poate ca cel mai mult ma deranjeaza insa la capitolul ergonomie in IT-ul romanesc, carpeala.
Carpeala la toate nivelele:
– cablurile pe talpi
– sertizarea cablurilor UTP (departe Cat5-ul)
– Patch cord-urile
– Soriceii (colierele de plastic) care rar sunt taiati
– Sarmele si sarmulitele
– Prelungitoarele, vechi murdare


O alta dovada este faptul ca foarte multe firme romanesti de IT isi au sediul in locatii complet nepotrivite, din toate punctele de vedere, unele in camp departe, altele in centru unde este galagie, altele in case batranesti, altele in blocuri de garsoniere, altele in foste intreprinderi industriale dezafectate, aberatia de ergonomie este o fauna rizibila si hilara in Romania

Si dovada ca aceasta stare de tembelism si prostie romaneasca va mai dura mult pana cand va fi inteleasa Ergonomia ca stiinta profund umana si productiva este ca foarte putina lume a citit acest post de pe blogul meu :) desi nimeni nu a scris despre asa ceva niciodata in Romania :)

Programa cursuri pregatire pentru anul 2011
===============================================================

Istoria Internetului
– Descrierea aparitiei si evolutiei internetului cu cele mai semnificative momente

Istoria computerului
– Descrierea aparitiei si evolutiei omputerului cu cele mai semnificative momente in timp

Folosirea corecta a computerului (hardware)
– cateva reguli de baza pentru utilizarea fizica a computerului, alegerea monitorului, configurarea sa, alegerea tastaturii, mouseului si configurarea computerului in general

Folosirea corecta a computerului (software)
– sunt cateva reguli care pot ajuta la folosirea eficienta a software-ului care trebuie eficient structurat, customizat, ales in functie de obiectivele pentru care a fost achizitionat computerul

Utilitatea folosirii computerului
– computerul poate aduce beneficii majore in viata de zi cu zi, personala, profesionala, sociala, culturala sunt cateva domenii si modalitati in care poate fi asimilat ajutorul adus de computer

Utilizarea eficienta a calculatorului
– foarte multi dintre utilizatori nu folosesc nici macar 50% din potentialul computerului, afla cateva din procedeele expertilor prin care sa eficienta utilizarea computerului

Antivirusi
– Computerul poate deveni inutilizabil sau chiar mai mult, va poate compromite comunicatiile si relatiile cu ceilalti utilizatori de computere, afla care sunt amenintarile si cum poti sa te protejezi impotriva lor

Intretinerea computerului
– Un ghid practic de mentinere a computerului in stare de functionare la parametrii optimi, curatare, protejare, intretinere

Intretinerea echipamentelor electronice mobile
– Suntem intr-o era in care echipamentele electronice sunt mobile, acestea necesita o intretinere mai deosebita fata de computere, afla cum sa le pastrezi si sa le faci sa functioneze mai bine

Configurarea computerului
– Software-ul de pe computer este de multe ori mai important decat valoarea fizica a computerului. Acest software instalat si configurat corect va poate mari eficienta in utilizarea sa.

Comunicarea prin Internet
– Principalele modalitati de comunicare prin internet – e-mail, chat, messenger, retele sociale (Facebook, Myspace, Google+), blog, testimonials, forumuri, Skype, Voice Over IP, Telefonie online, Fax online

E-mailul
– Intr-o lume in care comunicatiile sunt atat de diverse comunicarea prin e-mail nu se demodeaza si devine mai oficiala. Afla mai multe despre semnatura electronica, oficialitatea mesajului, protectia corespondentei electronice, designul si eticheta online

Reguli de comunicare prin Internet
– Odata cu generalizarea prezentei Internetului in toate aspectele ale vietii noastre de zi cu zi, intervine si o etica online, de comportament si mai ales de eficienta a utilizarii comunicarii

Cautarea eficienta pe Internet
– Milioanele de resurse de informare pe Internet pot sa te indeparteze de informattia de care ai nevoie. Invata cum sa gasesti rapid si sigur cele mai bune surse de informare prin Internet folosind tehnicile cele mai bune.

Tehnici avansate de utilizare Google
– Google.com nu este doar un portal web, acesta ofera alte zeci de mijloace de informare sigure, oficiale, rapide de incredere, exista comenzi speciale prin care continutul de calitate poate fi gasit foarte rapid si accesul la cele mai bune informatii poate fi o garantie.

Transmiterea informatiilor prin Internet
– Dincole de canalele obisnuite de comunicare, retele sociale, messenger, chat, ex0sta si alte resurce cum ar fi FTP / ODC / File sharing / Fast Upload / Transferul online de fisiere / stocarea Web, back-up-ul online etc, poti sa ai acces rapid la informatii si sa le transmiti mai bine decat ceilalti

Retele Sociale
– Cele mai eficiente si cunoscute retele sociale Yahoo, Facebook, Twitter, Google+, Stumble, Digg, Technocrati, WordPress

Siguranta online
– Ghid practic de utilizare a computerului pe Internet, protectia impotriva amenintarilor, spam, pish, furtul de identitate, protectia parolelor, nivele de securitate, etc

Cum construim blog
– Mai multe detalii despre ce este un blog – Blogspot, Worpress, bagamare.ro, pelarg.ro, iceblogger.com, ucoz.ro
cum te ajuta sa iti imbunatatesti viata sociala, profesionala, culturala

Cum construim o pagina de web
– Ghid despre cum se construieste o pagina de web si cum te ajuta sa iti imbunatatesti viata sociala, profesionala, culturala

Optimizarea unui website
– Valoarea unui website depinde si de calitatea si audienta sa. Un ghid cum sa iti maresti semnificativ audienta si cum sa iti imbunatatesti imaginea

Noile tendinte in utilizarea computerului
– Computerul nu mai este in ziua de azi doar domeniul programatorilor, in zilele noastre computerul poate fi folosit in domenii din ce in ce mai variate asupra aspectelor cele mai diferite din viata de zi cu zi avand cu un impact din ce in ce mai mare

Noile tendinte Internet
– Internetul a evoluat deja la Web 2.0, noua generatie de electronice este puternic conectata la internet, un ghid practic despre cat de departe a ajuns utilizarea Internetului si unde se estimeaza ca va ajunge in viitorul apropiat

Editarea unui mesaj prin Internet
– Imaginea este un aspect important al raportarii noastre fata de ceilalti oameni, in acest curs veti invata cateva reguli de baza asupra editarii si prezentarii continutului electronic online

Pastrarea informatiilor in computer
– Foarte multi utilizatori au acces dificil la informatiile din computer si de foarte multe ori pierd informatiile din computer, acum ai ocazia sa inveti cum sa iti pastrezi si accesezi eficient informatiile

Stocarea informatiilor electronice online
– Utilizatorii Internet au acces dificil la informatii si de foarte multe ori le ratacesc sau sterg din neglienta, acum ai ocazia sa inveti cum sa iti pastrezi si accesezi eficient informatiile. Vei afla despre e-mailul online, spatiile de stocare online, perenitatea conturilor create online si tehnici de memorare.

Protejarea informatiilor stocate
– Informatiile din computer sunt de multe ori foarte importante. La curs vor fi prezentate mijloace prin care le protejam prin parolare, criptare, codare, stocare pe diferite medii – usb stick, CD, DVD, hard mobil, iPod, iPhone, memory card

Creativitatea in utilizarea computerului
– Cateva metode rapide pentru dezvoltarea inteligentei utilizand computerul – Tastarea inteligenta, structurarea informatiilor inteligenta, relationarea euristica, dezvoltarea unui proiect personal

Fotografia digitala
– Curs despre fotografia digitala, JPG, GIF, PNG, tipuri de camere foto, prelucrarea otografiilor la nivel incepator, vei afla cum sa faci fotografii frumoase cu o camera foto digitala

Aparate foto performante (Canon)
– Curs despre utilizarea camerelor foto profesionale Canon SLR (Single Lens Reticle), vei afla cum sa faci fotografii profesional cu o camera profesionala

Scanarea documentelor
– De multe ori multe informatii pentru a fi colectate in computer necesita scanarea, la acest curs se va vorbi despre cum are loc acest proces, tipuri de scanere si dinamica fisierelor scanate.

Informatiile video
– Tipuri de fisiere video: Avi, MPEG, MPG, MP4, FLV, afla ce inseamna codecurile si playerele video. Afla unde le poti stoca si distribui online si prin ce medii de stocare.

Managementul fisierelor
– Un volum semnificativ de informatii aduce si problema structurarii si pastrarii fisierelor. Astfel ca in timp utilizarea inteligenta a fisieelor poate aduce benficii semnificative in economia de timp si resurse.

Editarea fotografiilor
– Formatele electronice moderne ale pozelor SVG, JPG, IMG, PNG. gif, etc necesita uneori prelucrarea, logo-urilor, imaginilor document sau de transmis prin Internet. La curs veti invata cum sa editati fotografiile la un nivel mai avansat.

Editarea documentelor text (Word, HTML, Powerpoint, Text, PDF)
– Majoritatea documentelor in format electronic text necesita de multe prelucrarea lor in diferite scopuri, corespondenta, prezentari, informari, documentari, si este nevoie de a se cunoaste utilitatea lor, cum se prelucreaza, cum se editeaza si care sunt cele mai potrivite in diferite momente

Utilizarea calculului tabelar – Excell
– Bazele de date cele mai cunoscute sunt prezentate in format Excell, acestea sunt folosite pe scala larga in toate domeniile. Invata cum sa le folosesti si cum sa valorifici informatiile stocate.

Powerpoint – prezentarea unui proiect
– Cel mai intalnit tip de format pentru prezentarea proiectelor document. Cu o forma interactiva veti afla cum se creaza si editeaza un document tip Powerpoint si cum puteti procura aceste informatii.

Sisteme de operare
– Windows, MacOS, Symbian, BeOS, Android, Linux, Solaris sunt cele mai populare sisteme de operare pe computer. De multe ori va aflati in fata lor si nu stiti ce puteti face si cum sa va descurcati, la acest curs veti invata reguli simple de baza.

Programe utilitare folosire computer
– Pragramelele utilitare de pe computer permit functii simple precum monitorizare, agenda, alarme, management fisiere, customizarea grafica, acestea mentin interesul activ si viu pentru anumite utilizari ale computerului, cateva dintre cele mai intalnite asemenea aplicatii.

Recuperarea datelor
– Utilizarea mai putin potrivita a computerului duce de multe ori la pierderea informatiilor stocate, la acest curs veti invata cum sa le recuperati si mai ales cum sa evitati pierderea datelor din computer.

Recuperarea fotografiilor
– Recuperarea fotografiilor este un domeniu aparte pentru ca acestea pot fi recuperate chiar si de pe cardurile de memorie dupa numeroase stergeri sau formatari repetate, aici vei invata cum.

Pagini internet importante
– Sunt sute de milioane pagini de Internet, la acest curs vei invata care sunt cele mai importante pagini de web, de ce sunt acestea in top si mai ales cum sa gasesti cele mai bune pagini de web intr-un domeniu.

Domenii de utilizare a computerului
– Computerul este folosit in toate domeniile, difera insa tipul lor, industrial, medical, statistic, grafica, telecomunicatii, militar, mobil, cultural etc. Afla la acest curs diferentele dintre ele

Magazine Online
– Activitatea comerciala migreaza clar catre domeniul online. Afla povestile de succes cele mai importante din Internet si invata cum sa cumperi sau vinzi online.

Comenzi rapide si eficiente pe computer
– Exista peste 100 combinatii de taste si tastatura + mouse care iti pot face utilizarea computerului mult mai rapida si mai eficienta. Ctrl+S, Ctrl+Alt+Del, Ctrl+F4, F5, F6, Ctrl+Alt+Tab, Ctrl+Shift, Ctrl+Shift+End, etc

Retele de calculatoare
– Invata sa construiesti o retea intre mai multe calculatoare. Distribuie Internet in toata retea, Invata ce este un Hub, switch, router, gateway.

Comunicatii Wireless
– Invata sa iti folosesti conexiunea wireless de pe computer, invata sa distribui internet sau resursele retelei prin Wireless. Protejeaza-ti reteaua Wireless.

Upgrade software
– Cum sa iti mentii computerul modern si eficient cu un software potrivit.

Upgrade hardware
– Cati bani trebuie sa investesti intr-un computer, ce inseamna un upgrade si ce imbunatatiri sa astepti de la acest computer. Upgrade-uri la echipamente mobile sau upgrade-uri ale perifericelor (imprimante, camere video, foto)

Service rapid incepator
– De multe ori din cauza utilizarii mai putin potrivite echipamentele se defecteaza, afla ce poti face in cazul in care este vorba despre un defect mic si mai ales cum sa previi defectarea echipamentelor.

Tipuri de computere
– Servere, SUN, Machintosh, IBM, HP, Dell, laptop, iPad, notebook, tableta grafica fiecare are un specific si o aplicabilitate, invata sa le deosebesti si istoria lor

Ultima generatie de echipamente
– iPad, iPhone, Android, Alientware sunt cateva nume dintr-o generatie noua care scriu istorie, vrei sa aflii care sunt cele mai promitatoare nume pentru viitor, intreaba-ne!

Proiecte in echipa
– Lucrul pe computer poate avea loc in echipa. Invata cum sa comunici in echipa si cum sa eficientizezi munca in echipa, nu te insingura in fata computerului, socializeaza corect si productiv.

Specificul IT Vest European
– La acest curs vei invata care sunt diferentele intre utilizarea unui computer in Romania si utilizarea unui computer in West/Occidentul Europei. Invata cum sa fii un capitalist modern si performant.

Specificul IT american
– La acest curs vei invata care sunt diferentele intre utilizarea unui computer European si utilizarea unui computer in Statele Unite ale Americii.

Copyright in IT
– Copyright-ul este foarte important in IT. Prin acest curs vei invata sa castigi si utilizezi puterea informatiei dar mai ales cum sa iti protejezi si valorifici informatiile generate de tine.

Tendinte in IT
– Discutii generale despre evolutia tehnologiei catre ce domenii noi si cu ce aplicatii: roboti, nanotehnologie, inginerie sociala, singularitate

Outsourcing in IT
– Un nou gen de afacere se raspandeste, este vorba despre outsourcing in care companiile prefera sa angajeze sezonieri specialisti firme sau sa aibe contracte de mentenanta a infrastructurii logistice IT cu firme specializate. Descrierea amanuntita a celei mai de succes afaceri Outsourcing din IT-ul romanesc

Da domnilor, femeile mereu se victimizeaza ca sunt asuprite, ca noi am fi misogini, de exemplu seria bancuri cu blonde, pana si bancurile cu sadica Alinuta sunt considerate misogine.
Evident ca replica nu a intarziat sa apara, au aparut bancuri in care femeile ridiculizeaza barbatii si chiar dansuri speciale.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bKHyUsYLNWU]

Si iata 3 bancuri de feministe prea emancipate :)

============================

Etapele din viata barbatilor explicate prin comparatia cu avionul.

Barbatul pana in 20 de ani: Avion de hartie – Numai zboruri rapide, de scurta distanta si foarte scurta durata.

De la 20 la 30: Avion de vanatoare – Intodeauna la post, 7 zile pe saptamana. Ataca orice obiectiv. Capabil sa execute diferite misiuni chiar cand acestea sunt la un interval scurt de timp.

De la 30 la 40: Aeronava comerciala – Mentine orare regulate. Destinatii destul de cunoscute si de rutina. Zborurile intodeauna ies la ora prevazuta dar mai necesita mutari si adaptari care irita clientii.

De la 40 la 50: Aeronava comerciala pentru zboruri internationale – Functioneaza la orele de lux. Destinatii de inalt nivel, cu rare abateri. Clientela soseste cu mari sperante, la sfarsit iese obosita, dar satisfacuta.

De la 50 la 60: Aeronava cargo – Pregatiri intense si multa munca inainte de decolare. Odata in aer, manevreaza lent si ofera foarte putin confort in timpul zborului. Clientela este compusa in majoritate din valize si tot felul de vechituri.

De la 60 la 70: Deltaplan – Necesita conditii externe exceptionale pentru a-si lua zborul, de o munca teribila pentru a decola iar dupa aceea evita manevrele bruste ca sa nu cada inainte de timp. Dupa aterizare, demonteaza si strange tot echipamentul.

De la 70 la 80: Planor – Zboara uneori, dar numai ajutat. Diversitatea manevrelor extrem de limitata. Odata ajuns la sol are nevoie de ajutor pentru a ajunge la hangar.

Dupa 80: Aeromodel – Este doar decorativ, de functional nici nu se mai pune problema.

==============================

Ce isi doresc femeile de la un barbat

La 16 ani: 
1. Să fie drăguţ.
2. Să aibă maşină.
3. Să îi pese de mine.

(cand au 22 de ani) 
1. Sa arate bine
2. Sa fie fascinant, sarmant
3. Sa aiba stare financiara buna
4. Sa fie un bun ascultator
5. Sa fie inteligent, spontan
6. Sa fie in forma
7. Sa fie imbracat cu gust
8. Sa aprecieze lucrurile fine
9. Sa fie plin de surprize
10. Sa fie un iubit ingenios si romantic

Ce isi doresc femeile de la un barbat
(cand au 32 de ani) 

1. Sa arate placut (de preferintza cu par pe cap)
2. Sa fie atent, amabil (sa deschida usa masinii, sa ofere scaunul)
3. Sa aiba destui bani pentru o cina placuta
4. Sa asculte mai mult decat vorbeste
5. Sa rada la glumele mele
6. Sa transporte sacosele de la bacanie cu grija
7. Sa aiba macar ceva atragator
8. Sa aprecieze o masa bine gatita acasa
9. Sa-si aminteasca date de nastere si aniversari
10. Sa caute romantism macar o data pe saptamana

Ce isi doresc femeile de la un barbat
(cand au 42 de ani) 

1. Sa nu fie foarte urat (poate fi chel)
2. Sa nu porneasca pana nu urc in masina
3. Sa-si permita uneori o cina in oras
4. Sa fie atent cand vorbesc
5. Sa-si aminteasca usor punctul culminant al bancului
6. Sa fie in forma suficienta pentru a rearanja mobila
7. Sa imbrace o camasa care sa ii acopere burta
8. Sa nu cumpere sampanie cu dop filetat
9. Sa-si aminteasca sa aseze colacul toaletei dupa folosire
10. Sa se rada in majoritatea weekend-urilor

Ce isi doresc femeile de la un barbat
(cand au 52 de ani) 
1. Sa-si taie parul din nas si din urechi
2. Sa nu ragaie in public
3. Sa nu prea aiba grija banilor
4. Sa nu se trezeasca din somn cand o sterg de-acasa
5. Sa nu repete bancurile de prea multe ori
6. Sa fie in forma sa se ridice din pat in week-end-uri
7. Sa imbrace de obicei sosete la fel si lenjerie curata
8. Sa aprecieze o cina buna la TV
9. Sa-si aminteasca numele meu la ocazii
10. Sa se rada in unele week-end-uri

Ce isi doresc femeile de la un barbat
(Cand au 62 de ani) 
1. Sa nu terorizeze copiii mici
2. Sa-si aminteasca unde e baia
3. Sa nu ceara bani multi pt.intretinere
4. Sa nu sforaie tare cand doarme
5. Sa-si aminteasca de ce rade
6. Sa fie in forma sa se ridice singur in picioare
7. Sa imbrace de obicei aceleasi haine
8. Sa-i placa mancaruri usoare
9. Sa-si aminteasca unde si-a last dintzii
10. Sa-si aminteasca ca e week-end

Ce isi doresc femeile de la un barbat
(cand au 72 de ani) 
1. Sa respire
2. Sa nu faca pipi pe el

=============================

Ce “rautati” poate spune o femeie unui barbat gol

Am “fumat” trabuce mai groase ca asta!
Uaaa ce dragalas este!!!
Aaaa. Hai mai bine sa stam imbratisati.
Sa stii ca se poate corecta prin chirurgie estetica.
Hopaaa, si eu care m-am luat dupa marimea picioarelor!
Lasa ca gasim noi o pozitie.
Pot sa fiu cinstita cu tine?
Ahh, acum imi dau seama de ce ti-ai luat un Porsche.
Daca il udam poate mai creste.
Oare de ce ma pedepseste Dumnezeu?
Tot e bine, scapam mai repede.
Nu am mai vazut asa ceva pana acum.
Aha. Dar e totusi functionala, nu?
Pare cam nefolosita.
Poate ca la lumina naturala arata mai bine.
Ce ar fi sa trecem direct la “tigara de dupa”?