Capitalismul este o realitate actuala a zilelor noastre, profitul sau falimentul sunt legate indisolubil de audienta, pentru audienta, cat mai multa audienta sau “audienta audienta si iar audienta” televiziunile aluneca vertiginos pe o panta comerciala din ce in ce mai abrupta: tabloide, sex, emisiune ieftine cu idioti, politicieni corupti, manglitori, reporteri sfertodocti cu un sistem etic si moral jenant, jurnalisti prost educati avand o deontologie profesionala prietena doar cu audienta si evident lipsa de pe micul ecran, aproape completa a oamenilor inteligenti sau cu prea mult bun simt.
Televiziunea pierde din ce in ce mai mult teren / audienta in fata Internetului, este clar asta nimeni nu poate nega.
Dar totusi, televiziunile nu vor sa isi cedeza cota de piata asa de usor, urmarea fiind, tabloide, emisiuni nesimtite, care arata cat mai mult din viata intima a unui om.
Bunaoara, astazi 31 iulie 2011, duminica, la mijlocul zilei ora 13.00, fara ca emisiunea sa aibe patratel, cerculet sau alte avertismente, un prezentator de emisiune a gasit foarte interesant sa ne prezinte cum se baga degetul in cur, adica cum sa iuti faci un control rectal, la prostata, colon, etc.
La aceasta ora la care majoritatea oamenilor servesc masa, sau tocmai au servit masa, mi se pare cam deplasat sa vezi asa ceva la tv, cum sa iti ciufulesti cacatul sau cum sa iti bagi degetul in cur.

Totusi, intradevar exista un aspect educational dar nu cumva aceasta emisiune si subiectul ei ar fi trebuit sa fie prezentate la:
– o televiziune specializata pe teme de sanatate
– o emisiune specializata pe teme de sanatate
– un semn care sa indice continutul licentios

In foamea asta tampita daca nu cumva imorala dupa audienta televiziunile scot cacatul la iveala, dupa ce prezentatorul il pune pe un doctor sa ii ciufuleasca cacatul la sarmanul pacient (care este mai mult decat evident ca a fost platit pentru asta) doctorul in mod natural ne arata cacatul si cum il colecteaza ca mostra.

Cred ca totusi, televiziunile ar trebui sa se opreasca cu prezentarea anumitor aspecte intime ale omului, pentru asta exista carti, website-uri, cabinete medicale, specialisti, consilieri, manuale, scoli, spitale si alte sute de modalitati mai civilizate de a studia cacatul sau cum sa iti bagi degetul in cur.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nS3vLUKQ4oU]

Iata ca “ratusca cea urata” este trimisa inapoi de la Paris la Bucuresti via Air France bilet “billet aller simple” (adica doar dus).
In acest moment cea mai mare investitie straina in Romania este Renault, la Dacia. Daca nu stiati Dacia Logan si mai nou Dacia Duster are probabil cel mai mare succes de piata la vanzari automobile in Europa, este o crestere spectaculoasa pe fondul scumpirii carburantilor si declinului mondial al industriei auto.. Dacia.. se vinde cu succes acoperind o nisa de piata inspirata, un vehicul fiabil, ieftin, decent, cu o popularitate rezonabila sustinuta de o forta de munca ieftina, inteligenta, flexibila, Made in Ro.

In Paris, unde Moulin Rouge nu a mai cunoscut gloria de pe vremea lui Napoleon, prea nationalistii nonconformisti formali nu mai gasesc umanitar sa aibe in grija si uscaturile RO, desi profiturile Dacia, Orange, Lafarge (industrii strategice!) curg cu nemiluita.. ei.. ar mai vrea un Alcatel.. sau ceva sa ii motiveze sa ne mai tina si “problemele RO”.

Daca Franta a gasit o nesperata gura de aer de prosperitate economica in Uniunea Europeana… acum.. “unii cetateni ai uniunii europene sunt mai cetateni decat altii” , ipocrizia aceasta nu este de inteles.. de ce? Pentru ca ei nu sunt asa de “sfinti” pe cat se pretind, doamna aceea cu “salvati cainii vagabonzi.. Brigitte Bardot.. de ce nu vrea sa salveze si oamenii.. mai nomazi?

Sa intelegem ca oamenii acum beneficiaza de mai putina caritate decat cainii?
Frumos exemplu de ipocrizie.. ar trebui sa va confiscam fabrica Dacia ca amenda pentru jignirea data…

Urmatoarea jignire.. Lafarge-ul.. apoi Orange.. ­čÖé

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=X-bBjcz9vDQ]

Singularitatea este crearea unei Inteligente, in cele mai cunoscute cazuri Artificiale superioare inteligen┼úei umane, desigur exista si tehnologii ce tin de genetica animala sau vegetala, sunt si tehnologii eugenice sun chiar si tehnologii psihotronice care incearca izolarea si dezvoltarea Inteligentei in alte ÔÇŁculturiÔÇŁ sau ÔÇŁsuporturiÔÇŁ chiar si in vid.
In timp, datorita domeniului destul de high tech in care lucrez, am identificat unele tendinta in acest domeniu care par sa urmeze acest filon de cunoastere.
Cred ca cel mai cunoscut este, probabil, Inteligenta Artificiala (Neuromancer), evident folosind si altele: interfe┼úe direct creier- calculator, augmentarea (modificarea din extern a biologiei creierului, ingineria genetic─â, sanarea la ultra-├«nalt─â rezolu┼úie a creierului, dupa care este emulata pe calculator. Aceste metode sunt cunoscute in alte tehnologii cum ar fi in optica obiectivelor aparatelor fotografice (SLR ÔÇô single lens reticle ) ce imita fizica si morfologia ochiului uman.

Multe din aceste tehnologii in domeniu par s─â fie mai avansate decat altele altele, totusi exist─â mai multe tehnologii cu totul independente una de alta care se ├«ndreapt─â evident catre specificul Singularitatii ÔÇô dintr-o data multe dintre ele au depasit foarte repede nivelele obisnuite de complexitate si dezvoltare, si permit crearea inteligentei – dec├ót -generarea de informa┼úii.
Pare a fi greu de inteles ca devine din ce in ce mai clar ca viitorea noastra Inteligenta ce va prevala (domina majoritatea aspectelor in domeniu, sau cele mai importante) va fi mult superioara celei umane actuale iar ca arhitectura de functionare si relationare va folosi principii radical diferite diferite de cele cunoscute azi, inclusiv sutelor de viziuni pline de fantezii ce le anticipam azi in miile de feluri de gadget-uri mai mici, creative, practice, amuzante, compatibile, fiabile, scalabile, populare ┼či uimitoare.

Inteligen┼úa uman─â este fundamentul tehnologiei umane, toate tehnologiile sunt ├«n cele din urm─â produsul inteligentei. ├Än cazul ├«n care tehnologia transforma totul ├«n jurul nostru ┼či potenteaza inteligenta intr-o spirala logaritmic-euristica, uneori ca o reactie in lant, alte dati ca o contemplare purificatoare.
Cu fiecare ÔÇŁaziÔÇŁ, cu fiecare ÔÇŁacumÔÇŁ, cu fiecare ÔÇŁnoi si cu fiecare ÔÇŁeuÔÇŁ, mintea umana este mai inteligenta si este mai eficienta in construirea din ce in ce mai inteligenta a unei minti noi, artificiale. Aceast─â spirala logaritmica apare cel mai clar atunci cand unei Inteligente Artificiale is se aduc ├«mbun─ât─â┼úiri direct in codul s─âu surs─â (Unix, C++),

Oamenii se confrunt─â, de asemenea, cu o limitare fiziologica cu privire la dimensiunea creierele lor. Se estimeaza c─â in creierul uman tipic exista aproximativ o suta de miliarde de neuroni ┼či o sut─â de miliarde de sinapse. Aceasta este o cantitate enorm─â de for┼ú─â pur─â de calcul brut─â, ├«n compara┼úie cu computerele de ast─âzi Dupa cercetarile actuale, numai pentru a reproduce creierul mic uman mezencefalic care coordoneaza miscarile si procesele fiziologice umane (muschii, glandele endocrine..) este nevoie de un creier electronic de dimensiunea intregii noastre planete pentru a lucra la tehnologia actuala Intel Core I5 sau I7 si a coordona numai corpul. De la acest punct se poate spune ca ne apropiem de adevarata tehnologie, care se manifesta printr-o lucratura mai fina la nivel nano/pico/femto/atto/zepto/yocto – metru.
Microtehnologia este la antipodul puterii retelei, sa nu uitam ca acum cea m ai puternica sursa de procesare clusterizarea, spre exemplu programul SETI de cautare a inteligentei extraterestre acum migreaza spre analizarea ÔÇŁbutterfly effectÔÇŁ de prognoza meteo pe 1 an, 10 ani sau 50 ani.
Cu toate acestea, ├«n industria de calcul, criterii de referin┼ú─â crec exponen┼úial, de obicei, cu un timp de dublare de la unu la doi ani, adica la fiecare 2 ani tehnologia permite reducerea dimensiunilor echipamentelor cu 50%. Legea lui Moore spune c─â num─ârul de tranzistori ├«ntr-un anumit domeniu de siliciu se dubleaz─â la fiecare optsprezece luni, ca o ironie acum legea lui Moore se aplica si pentru viteza chipurilor, sau Legea lui Moore pentru memoria RAM, Legea lui Moore pentru stocarea pe hard disc (cartela de carton perforata forma de 1$), Legea lui Moore pentru conectivitate la Internet, ┼či o duzin─â de alte variante.
Prin contrast, ├«ntreaga evolu┼úie a omului din ultimele milenii a implicat o cre┼čtere semnificativa a capacitatii creierului ┼či in special in cortexul prefrontal.
Deocamdata, medicina nu ne permite sa ne extindem capacitatile fizice ale creierului, mai mult, fata de acum cateva sute de ani pierdem mult mai accelerat neuroni pe masura ce imbatranim.(Este posibil s─â fi auzit c─â oamenii folosesc doar 10% din creierul lor Din p─âcate, aceasta este o legend─â urbana semidocta.
Aceasta teorie ca am folosi doar 10%-15% din creier este neaacceptata si contrazisa categoric nu numai de posihanaliza dar si de neurostiinta.
O inteligenta artificiala ar fi diferita. Unele discuţii despre Singularitate presupune că momentul critic în istoria umană va fi când echivalentul primei Inteligente Artificiale va depasi primul om. In acel moment viata unui om va putea fi monetizata, urmată de cumpărare, închiriere, sau absorbţie mai puţin formala, vom deveni parte a unei ecuatii.
Dar tema centrala de studiu a Singularitatii este ideea de informaţie mai buna sau inteligenta mai performanta. Oamenii nu sunt doar cimpanzeii mai mari, ci sunt cimpanzeii din varful lantului trofic.
Aceasta este cea mai delicata discutie a Singularitatii de discutat – este u┼čor s─â te uiti la un neuron ┼či un tranzistor ┼či poti sa spui c─â unul este mai lent ┼či celalt este mai rapid, dar gandirea umana este mai mult greu de ├«n┼úeles.

================
EXPERIMENT clone/singularity pe Facebook

ÔÇŽ. in curs de editareeee

Cristian I…ÔÇó @…i
De exemplu, cum trebuie sa invatam ca adulti?
10 hours agoÔÇó Reply privately
ÔÇó Flag as inappropriate

… Ôť┐ ÔÇó Teoria clasica a psihanalizei a cazut de acord asupra varstei de 17 ani ca fiind varsta la care numarul neuronilor incepe sa scada, nu mai creste ca pana atunci.
Este evident ca procesul invatarii are etape diferite, cand suntem mici asimilam cu usurinta imagini dar mai putin continut abstract, legam prietenii usor care nu sunt la fel de profunde ca la maturitate cand legam prietenii din ce in ce mai greu ce sunt intemeiate pe valori mai sofisticate din supraconstient.
Revenind, este mai important sa facem carte pana la 25 ani decat sa ne apucam de facultate la 40 de ani, “calul batran nu il inveti in buiestru”, daca la facultate reuseam sa invat un curs de 1000 pagini in 2-3 zile aceeasi performanta nu mai pot sa o repet la 35 de ani, in schimb sunt in stare sa inteleg mult mai profund Heidegger sau Kant decat il intelegeam la 20 de ani.
Tot de aceea este bine sa dam de carnet auto imediat la 18 ani, americanii dau de carnet la 16 ani, este stiintific demonstrat ca cei care au invatat sa sofeze la varsta de 30 de ani sofeaza mai putin spectaculos dar mai cerebral cu reflexe mai lente pe cand cei ce invata sa sofeze la 10 ani cand fura masina lui tata din parcare sau se joaca la carting, au reflexe mult mai bune dar, nu sofeaza mai cerebral.
Mai departe, sunt diferente semnificative in procesul invatarii intre femei si barbati, nu am sa intru in amanunte aici deoarece avand in vedere ponderea foarte mare a persoanelor necalificate in domeniu risc sa fiu considerat misogin sau discriminator mai mult sau mai putin

Ca adulti, sa zicem dupa varsta de 30 de ani, cand incepem sa ne adaptam mult mai greu nu numai fizic ci si intelectual, ne ramane sa fim structurati, ca model de studiu, de lectura, de intelegere si asimilare corespunzatoare a informatiei in am pe Mircea Eliade.
Daca ai sa citesti orice carte de Eliade ai sa observi ca bibliografia sa nu numai ca este vasta si academica, dar si echilibrata armonios, dovada ca Mircea Eliade isi merita succesul este afirmatia sa care este pentru mine un reper de tenacitate, rigurozitate stiintifica, echidistanta si verticalitate profesionala:
citat aproximativ: “Cea mai mare teama a mea este sa nu scriu sau sa spun ceva ce a scris sau descoperit altcineva inaintea mea, de aceea citesc si am citit asa de mult”
Mircea Eliade

De aceea ii duc uneori flori la statuia sa… noaptea.. taximetristii rad de mine ca merg descult… penitenta talpilor de oras lenese ce cauta vesnicia de la sate… trup de dac imi e temnita sufletului pe aceasta planeta pana ma intorc langa El..

S-ar putea comenta offtopic ca Eliade a facut excese cu timpul de odihna, obsesia sa sa doarma mai putin, s-ar putea comenta ca a plecat din tara, s-ar putea comenta multe.. eu admir la Eliade insa tenacitatea si disciplina studiului, motivatia sa vine nu din toceala ci din magia misterului deslusit, din instinctul de explorare.
Poate fi corelat cu “psihanaliza fricii” cu teama de ratare cu teama de anonimat cu teama de sacralitate.. discutabile acetea.. nu intram in detalii. acestea sunt o etapa superioara a psihanalizei lui Adler, ca suntem ceea ce indraznim sa fim, aici iarasi discutabil…
http://www.radio3net.ro/sis/eliade/index.php?cx=list&id=12&pg=10

Motivatia, da, motivatia, cu cat motivatia este mai inalta, cu atat capacitatea de studiu este mai mare.. Daca inveti sa ajungi manager sa platesti rata la banca in mod cert nu o sa fi la fel de putenic motivat ca cineva care isi iubeste mai mult patria decat interesul personal, caci dragostea de tara se hraneste cu nazuintele compatriotilor, forta este astfel de. . 20 milioane mai mare decat a celui motivat de un interes.. egoist

Teama de necunoscut, de orice alta cunoastere este… neglijabila cand binele, cinstea si adevarul sunt de partea ta… tot ce avem de facut este sa.. scapam de ura.

As vrea sa citesc asa ceva.. cel putin.. comparabil si in literatura NLP..dar asta nu se ba intampla niciodata pentru ca literatura NLP este scrisa in limba banilor.. iar banul este ochiul dracului, de aceea nu vorbesc in engleza decat cand sunt constrans, sper ca in curand sa scap de constrangerile materiale sa nu mai vorbesc deloc engleza
2 seconds ago

.

Motto:
Competition is a sin!
Rockfeller

=========

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZCrAnqIrxhc]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ePEHKnOeDzI]
Marimea cartelei perforate in cod binar pentru computer are dimensiunea identica cu bancnota de 1 $ / 1 RON / 10Eur .. etc etc
Pentru munca voastra primiti bancnote.. doar la noi si australieni sunt banii de plastic (ghiciti de ce!!!! ).. OLIGARHIA are grija ca voi sa va cheltuiti toti banii tot la ei.. nu la cei ca voi… Ce credeati ca daca iese OBAMA presedinte avenit binele la conducerea planetei? Oooo ce naivi sunteti!!! PAi obama v-a manipulat din capul locului, prostii find intr-un procent semnificativ mai mare decat oamenii destepticel putin dublu in mod cert cei care au finantat tot acest teatru au organizat foarte bine acest spectavol astfelk incat prostimea sa ia decizia pe care o doreau ei,,, asa ca. acum Obama nu vorbeste la TV decat cu proimptrul in fata, nu mai vorbeste ca Mesia din alegeri.. nu mai iese in strada sa Tara noastra s-a insclkavit singura luand credite de la banca.. CE VA TREBUIE CREDIT de la banca??? Nu va puteti strange voi singuri banii toti sa platiti odata.. cu toti banii jos?!?!?!?!? Cei mai sclavi dintre voi sunt cei care isi ioau cu rata de la banca si cele mai ieftine lucruri din casa… pana si vacantele in rate la banma?!??!?!?!? V-ati smintit?!?!?!?!
Nu mai este nevoie sa fie pusi in lanturi oamenii.. lanturile sunt grele si incetinesc productia.. vita trebuie sa fie voioasa.. vita trebuie sa traga convinsa la jug ca este libera.. insa.. desi presedintii se schimba (un nou ambalaj!) cei care raman la conbducerea bancilor, guvernatorii bancilor sunt aceiasi .. sefii bancilor sunt aceiasi si aceiasi vor ramane pe veci…
OBAMA A MINTIT toata campania sa electorala.. el nu a fost “elected” si “selected”!!! Obama este de 10 ori mai rau decat Bush si Clinton… a inchis si ermetizat mecanismele de conducere.. a secretizat mai mult. .a introdus camere video si monitorizare la toate nivelele.. a lansat cel mai mare satelit militar pe cer mare care contine tehnologie mai avansata cu cel putin 50 de ani mai mult decat cel mai performant computer din Supermarketuri… Dracul este mai negru ca niciodata!
or inflationa tot timpul la fel.. nu ii intereseaza.. victiele sunt persoanele de rand.. 90% din oameni… in fiecare zi mor 50,000 Oameni de foame in lume..  in conditiile in care un om rezosta fara mancare minim 2 saptamani…cel putin!!! In conditiile in care si 30$ lunar ajung sa sustina hrana unui om… Oric actiune ve-ti face ca sa discreditati banii veti fi imediat anihilati desi sunt doar bucati de hartie!

Daca impartiti gratuit bani pe strada va va ridica politia imediat.. pe de Youtube orice actiuni tip Robin Hood sunt sterse de pe Internet! O cenzura fara seaman a fost instaurata prin intermediul browserelor, search enginelor si Internet Service Providerilor.. orice initiativa de independenta este sugrumata de la cel mai mic semn!!!
Cine le-a dat dreptul aceste MAFII din spatele bancilor transnationale care joaca destinul tarilor dincolo de puterea oamenilor..  Cine sunt acesti “baieti” destepti care hotarasc viata noastra? Cine conduce in spatele la toate aceste masinatii???
In spatele acesteia conduce BESTIA CYBERNETICA care manipuleaza, hipnotizeaza si insclaveaza oamenii..

Daca veti cauta sa vedeti Misiunea Spatiala Delta, cel mai bun film de animatie romanesc (1984) nu o sa o mai gasiti.. este deja musamalizare, a disparut din ISTORIE ca si cum nu a fost!!!
http://victor.tfm.ro/scurt-rezumat-1-misiunea-spatiala-delta/comment-page-1/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Eroii_misiunii_spa%C8%9Biale_Delta

[
http://victor.tfm.ro/scurt-rezumat-1-misiunea-spatiala-delta/comment-page-1/

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qTqchZPPB10&feature=related]

De 20 ani in tara asta se duce in ea si in afara sa o campanie de inimaginat impotriva tarii noastre, toate fronturile sunt deschise si voi TOTI sunteti orbi!!!

Am fost adusi pe aceasta planeta impreuna cu toate celelalte specii de catre civilizatii extraterestre si “cultivati” aici.. suntem simpla inginerie generica ce si noi oamenii acum o putem realiza. Nu este nici Evolute, soarele este “primul motor care ne da energie” acum daca unii au Trabant in loc de creier si altii au Intergalactic Starship Star Destroyer capacitati asta este harul care l-ati primit si vi l-ati cultivat.. dupa cum Destinul va este DEJA scris!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Sj-Yb6i9ilY&feature=related]

Sa va fie rusine ca Ceausescu v-a dat o tara cu ZERO datorii si politicienii nostrii nu mai fac altceva decat sa ne indatoreze, indatoreze indatoreze si sa se osteneasca sa faca sa mearga INTENTIONAT totul prost si cat mai prost pentru ca navalitorii ce asteapta la Rosia Montana sa vina sa faca din noi robii care extrag aurul din care ssa traiasca ei bine.

Ati uitat s-au u ati stiut ca dupa cucerirea romana, dupa aceasta INVAZIE si EXTERMINARE imperiul Roman a duso inlux si petreceri 200-300 de ani fapt care i-a ramolit de tot si cele mai primitive tribare de cete de calareti i-au ingenuncheat ca pe niste obezi lenesi nedrepti vicleni fricosi si nemernici.

Oricine a fost in Italia poate confirma catr de spurcata natie este acea natie, curvari, fatarnici, lasi, tradatori, lacomi si toate aceste calitati. de 200 de ani ni se tot ascunde ca adevarata noastra mostenire este cea DACA si nu cea Romana, Dacii mereu considerati barbari..

Oooo naivi compatrioti.. dar dacii nu aveau sclavi, regii erau ales democrat, aveau plug de fier, pai Stalin cand a preluat URSS jumate de tara esra arata cu plug de lemn.
Sa va mai zic de cinste? De matematici? De stiinte oculte? De astronomie la daci si de toate cele voi care nu stiti cand au calcat romanii prima data Dacia. uitati-va la voi cat de EPIGONI si urmasi anemici sunteti! Daca va uitati pe GoogleMap vedeti ca planeta Nibiru este acoperita cu Cut/Shape de photosho, ei bine. dacii o au incl;usa in sitemul lor solar din toate descoperirile arheologice, curand veti face cunostinta cu ea ­čÖé O sa va placa.:)

Pana si in BATJOCURA de joasa speta se da NOBEL  pentru Romania celor mai joase finte din tara la evrei si Herta Muller, o conspirationiosta de cea mai joasa si ingrata speta.
– Henri Coanda,, Aurel Vlaicu,Ni chita Stanescu, Marin Preda sau oricare alta.. oricum Herta Muller va muri curand din cauza blestemului ce a luat asupra ei dinc auza asta si odata cu ea toata stirpea de pe linia ei materna.,. bun aranjament a facut .. vai ei!

Si ROMA a platit tribut unui singur neam cat a dainuit `cest imperiu mare .. penru 15-25 ani.. lui BUREBISTA… da, pana a fost spurcat norocutl de Bicisius (bicisnicul) ce ne-a tradat, mai mult.. ROMA nu a ocupat mai mult de 20% din suprafata Daciei. dar mai cititi si voi si aflati. sunt sute de carti.. miscati-va hoitul canceros plin de E-uri pana la licrari. puteti sa mergeti fara masina. ca va prinde bine un sport…

Tara noastra are mai mult de jumate din aurul lumii, aurul prin forta sa magica da SUFLET rezonand cu razele soarelui, aici s-au plamadit primii oameni ai planetei, DA, acesta este adevarul si trebuie sa il stiti, de aici a pornit scrisul, vorbirea, matematicile, am demonstrat asta in zecile de pagini scrise in ultimele luni.

Procedeul genetic este un patern ce l-am primit de pe planeta Nibiru, din materialul se formeaza coloana vertebrala pe care se monteaza sufletul ce il primim de la SOARE prin chacre in rezonanta cu mediul inconjurator. De aceea romanii vorbesc cu usurinta si invata orice alta limba straina, deoarece toate celelalte sunt derivate din limbile pelasgice SATEM specifice limbilor indo-europene.

Acest aur asigura SUFLETUL – VALOAREA SA, valoarea aurului nu este doar “pentru ochi” in aur este SUFLETUL fiintelor, cu cat ai mai mult aur in tara cu atat mai plini de viata, destepti sanatosi inteligenti vii sunt oamenii de acolo, de aceea suntem noi mult mai desteptepti vii inteloigenti si cu har la Dumnezeu.

Comunicarea cu Dumnezeu se face prin soare, prin intermediul INIMII, visele, premonitiile, puterea supranaturala, capacitatile telepatice (existente in noi dar care nu stiti a le folosi, eu am inceput sa le dezvolt de 5 luni si am ajuns la rezultate exceptionale) divinatia, semnele sunt ingropate in voi si puteti sa le faceti sa vorbeasca, trebuie doar sa da-t ura si raul afara din inima, in rest. tu faci un pas mic catre el Dumnezeu face 100 pasi mari catre tine!”  dela zi la zi inregistrez progrese deosebite si nu mai cunosc nefericrea lipsurile teama frigur calcul setea.. nimic.. sunt.. ca o picatura de apa de izvor .. nu am mai mancat zahar de luni de zile, carne.. rar.. alcol. rar… tigari.. sunt straine!

Este asa de simplu, inchideti televizoarele! nu va mai uitati la ele!! nu mai cumparati de la Supermarklet, toata mancarea de la SUPERMARKET este drogata cu NANOBOTI!!!!

Mancati numai mancare nemodificata genetic proaspata de la tara, este singura mancare care este cat de cat sigura, pana si APA plata contine nanoboti .. mai ales cele de la COCA COLA si la toate brandurile cum ar fi DORNA sau posibil BORSEC.. luati apa din surse de apa cat mai sigure si pazitile!!! Simt de asemenea in aer foarte multe  atacuri pe unde psihotronice care este posibil sa fie conspiratia serviciilor de comunicatii mobile si nu numai!! Acestia va dirijeaza si robotizeaza, faptul ca acum cred cu adevarat in Dumnezeu ma face sa nu am nevoie de mai mult de 2 ore de somn la 2 zile… citesc mult.. inteleg aproape tot clar si imi stiu Destinul.. voi insa.. NU ca sunteti orbiti de consum si lacomie, am multa energie si mai ales clarviziune!

Nu mai urati, impacati-va, iertati-va intre voi, uitati-va datorii sau rele.. cuntem cu toti frati sipierdem atat de mult prin ura… nu imi vine a crede ca acum noi traim aproape ca in Matrix mai avem un pic si va incolonati zombii sa mergeti la abator cu totii, cum puteti fi asa de rai, cum de puteti fi asa de orbi, cum de puteti fi asa de slabi sa duceti asa oropsita viata de smintiti ce banii v-au luat mintile.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SrvdudY0_QQ]

De exemplu in Bucuresti toti taximetristii au telefonul mobil NUMAI pe Cosmote, in celalalte localitati este o eterogenitate normala a operatorilor.. oare de ce numai in BUCURESTI zeci de mii de taximetristi au acelasi numar de telefon, pot la un moment dat sa se transforme intr-o.. forta mobila.. nu-i asa?
Cum va puteti risipi sudoarea pe acele bombonele, tigari, sucuri, arome, sclipiciuri de care va jur oameni, nu aveti DELOC nevoie, acelea va omoara si va fac sclavi!
Cum puteti sa fiti sclavii tigarilor? Cum puteti fi sclavii automobilului? Cump puteti sa fiti sclavii televizorului??!?!?!

Nu va este rusine asa un pic cand priti in urma de ce au muncit, cladit, luptat, jerrfit orice pofte si muri fara regret ai nostri inaintasi ca sa fim liberi, sa fim PURI sa ne pastram SUFLETUL nostru ce ne-a fost de Dumnezeu si plamadit din tzarana acestui minunat pamant pe care il nesocotiti, il vindeti pe o bombonica, pe cheltuieli fara scop.

A ajuns in tara asta HOTIA, LENEA, NEPASAREA, TICALOSIA, NEOMENIA, cuvantul nu mai e cuvant, mandria este doar reclama, patriotismul… mi se rade in fata si sunt batjocorit ca imi iubesc tara si protestez in fata oricarei nedreptati sau ticalosii o vad in cale????

Oooof Doamne Dumnezeule da-le oamenilor tarii mele minte sa vada cat de mult gresesc, cum isi vand tarisoara lor strainilor, pe ascunsuri, cu viclesuguri, pe comisioane pentru ca sa ne slabeasca neamul. Tot timpul vi se da spre alegere doua marionete, papusarul este acelasi intodeauna.. fugi de la Coca Cola la Pepsi.. tot aia e.. aceiasi proprietariu, legende diferite, fugi de la UPC laRDS .. aceasi poveste..aceasi proprietari in Olanda, .. acolo daca vrei sa aflii ti se zice ca esti liber sa te “distrezi” credeti ca intamplator asa e? ­čśÇ

Atata vreme cat vei intra sa cumperi in SUPERMARKET vei avea doar ILUZIA ca ai de unde sa alegi de acolo pentru ca proprietarul este intodeauna acelasi si acelasi… nu o sa il vedeti la TV. la TV o sa vedeti doar tapii ispasitori care isi iau loviturile psihotronice, cei pe care ii injuram si sunt cei care s-au nascut spre pacatul de a la lua mintea de la cele reale la cele mincinoase… care credeti ca este rostul pe lume la o Bianca Dragusin, Monica Gabor, Maruta sau Bendeac? Rostul lor este sa va prosteasca. facand giumbushlucuri… daca va uitati la TV la emisiuniloe lor recunoasteti si admiteti ca sunteti niste sarmane victime ale manipularii ce traiesc in umbra.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VebOTc-7shU&feature=fvw]

Pentru ce? Unii din voi va dati jumate din sudoarea sau 90% din sugoarea muncii pe opatimi, pe tigari pe jocuri droguri discoteci preacurvie straie deshucheate, nu luati o PAINE ROMANEASCA mancati numai OTRAVA de la supermarketuri indopata cu nanoboti ce va manipuleaza sa CONSUMATI CONSUMATI CONSUMATI

Oooooooooooooff sufletul tarii mele unde eee? Nu mai aflu o poezi, nu mai aflu o slova inteleapta, carti diavolesti despre cum sa furi si sa ticalosesti un alt om care au fost intodeauna straine neamului nostru.

Sunteti hipnotitazti! Sunteti robotizati, nu mai ziceti o vorba buna, nu mai stiti un basm, nici macar o gluma, cand vine vorba ca sa CERETI .. OOOOOOO CERETI TOTI VA VAITATI …… toti vreti!!! DA-MI DA-MI DA-MI!!!!!

Si voi ce faceti cu acei bani? Va duceti la “butic si va luati tigari pufuleti bomboane ciocolata .. v-ati luat toti carute de fier si nu va mai miscati starvul decat “LA SALA” de aceea va blesteama Dumnezeu cu CANCER cu boli rele si toate cele, va meritati soarta de LACOMI, LENESI, SPURCATI, STRICATI ce sunteti.. o sa muriti in legea in care ati trait..

Nici datinile nu le mai stiti si rar le mai purtati.. la televizor prezentatorii TV rad de oamenii simpli care traiesc asa de mii de ani aici.. de ZECI DE MII DE ANI

Bine ca apreciati si tolerati homosexuali, invadatori, cum vine un strain dati fuga ca cei mai bicisnici sclavi cu CV-ul in mana cu miile la munca pe scaun.. o munca pe camp.. in fabrici nu vreti.. doar “birou”

Asa o sa va jute si Dumnezeu, precum va este scarbavnica inima sa va duceti zilele ce le aveti si vor vezi, nu este inca tarziu, treziti-va, aruncati la gunoi vedetele de carton, telenovelele talk show-urile mergeti pe camp munciti cititi carti, fiti ca DACII – CEI MAI BUNI DREPTI SI VITEJI.

Asa ajunsam acum ca orice proimisiune sau juramant fara CONTRACT VALOARE n-are.. am cerut ieri un miez de nuca in piata “de gust” de la vanzator ce ii lasam destul mult rest todeauna. a zis ca nu-mi da fara sa iau 200 de grame.. ma duc pe strada multi talhari opresc.. ma duc in birouri.. toti fug de mine sa ascunda afaceri necurate sau prea lesne castigate.. am ajuns o natie de stricati si spurcati in care LACOMIA si CONSUMISMUL au ajuns la cea mai joasa speta posibila.

Parintii nu le mai spun copiilor cine au fost inaintasii, nu ii mai invata patriotiusmul, tatii nu isi mai indeamna fii sa apere tara, mamele nu isi mai invata ficele sa fie cinstite, capeteniile nu mai stiu ce este onoarea increderea si demnitatea, multe geamuri negre, limuzine, toti s-au bagat in carapace si pierd timpul lui Dumnezeu cu orele.. cu zilele.. copii lor nu stiu a isi castiga painea nici la 30 de ani si golanesc prin hrube ce seamana mai mult cu anticamera iadului decat cu vocea binelui.

La muzica, numai spurcaciuni de muzica prosteaca idioata si fara noima, neispraviti care injura, necinstite care isi fataiei carnurile pentru a obtine foloase materiale cu pangarirea lor, cheltuiala de prost gust.

Mai mult, a aparut un nemernic obicei de a creste pisici si caini! Oamenilor de ce nu cresteti OAMENI??!?!?! Copiii???? Stiati ca in Romania se cheltuieste de 2 ori mai multi bani pe mancarea pentru caini si pisici decat pentru bebelusi??????????!?!?!?!

Pai cred ca asta vrea sa va spuna Boculetz, ca ia nu mai dati voi bani pe ciocolata tigari whisky pufuleti si mancati si voi paine cu cu slana si ceapa ca este de 10 ori mai sanatoasa ca orice mancare de supermarket luati voi.

Pe strada se rade in hohote ca am fi popor de homosexuali, din Decbal si Traian, daca va prind pe unul ca mai spuneti asa ceva va calc in picioare pana cva fac una cu tzarana.. cum puteti sa insultati asa neamul nostru cand pana cand a venit aici TRAIAN aini NU a existat Homosexualitate si nici Sclavie.. dacii nici macar nu nu jhurau si promiteau.. ei TOT ce ziceau FACEAU, FARA EXCEPTIE!!!

Si avum ce gasesc aici.. nici incredere pentru 1 leu nu se da, cum lasi ceva pe jos este furat, NECINSTEA CEA MAI MARE DIN EUROPA AICI E!!!

MA NEMERNICILOR!!! CUM PUTETI SPURCA ASA PAMANTUL NOSTRU pentru care atatia oameni buni si drepti atatea mii de ani s-au luptat sa va lase locul acesta minunat liber sub soare voi acum il vindeti pe bombonele cu cea mai scarbavnica miselie???!!!

NE MERITAM PE BUNA DREPTATATE VIATA ASTA!!! NE MERITAM PIERZANIA!!! Da Doamne sa va dea minte sa vedeti mizeria in care traiti ca tare nemernici mai traim!!!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NbOubxVHpUM]

Am muncit aici 3 luni sa va scriu carte ce este ascunsa cu grija de multa vreme si musamalizata, pentru multe din cartile din care am tras invatatura am rabdat de foame studentie saraca ani de zile, pentru alte invataturi de viata mari incercari si nelegiuri am facut ca sa va apar acum pe voi de rele, orice mi se da accept cu toate inima deschisa caci de asa e voia lui Dumnezeu a mea credinta nu poate fi potrivnica… caci in mine acum vorbesc semnele ce mi-au fost date de mii si mii de ani a avea grija.. de cad.. alti 5  in locul meu se ridica.. si asta va fi cea mai buna soarta ce fericit as vrea s-o am.

Multe nu stiti, multe sunteti mintiti de mii si mii de ani.. voi sunteti ORBI nu mai cititi o carte.. sunteti o masa proasta de carne si vite manata cum vor interesele hotilor din afara sa.. ma lupt pentru voi cat pot.. si nu ma plang un pic.. dar nu vreau sa va pierd pe toti.. luptati!!!

Ascultati-va INIMA – ea va va duce inapoi pe pasii pe drumul drept, nu va mai ganditi la scarbele de orgolii, rele, sulemeneli, imbuibari sau avutii. caci nu fac nici un ban dca nu au pic de suflet in ele… Mai ai suflet in inima? Daca da.. lasa-l sa te duca acolo unde e voia lui Dumnezeu nu unde te vrea Diavolul prin pofte!

Intoarceti-va oamenilor ochii catre cer si intrebati-va numai atat

Sunteti voi oare demni spre a primi ale Soarelui raze albe si calde ce ne da viata?

Atat sa va intrebati… si acum stiti ce meritati…

Motto: In limba sanscrita Daksha inseamna Tara de unde vin zeii
Pentru cei carora le place studiul stiintific cred ca ar gasi foarte interesant sa descopere ca din limba traca italienii lenesi si grecii hotomani au invatat sa vorbeasca si sa scrie.
Aici┬áeste┬áun link spre┬áun excell┬ácu limba etrusca, deocamdata┬áam marit┬á“posibilul┬ávocabular” in limba daca┬áramas┬áin vocabularul┬ánostru┬áde la 161 cuvinte┬ála 284.
Cercetarile continua, am introdus majoritatea datelor in SPSS folosind corelatii grafice 3D, ce imi dau mai multe indicii de cautare a informatiilor.
Una din bazele┬áde date interesante┬áfolosite┬áeste┬áDictionarul┬áEtrusc, stramosii┬áRomei┬á/ latinilor┬ácare se vede┬áca au copiat si invatat┬áde la traci┬áalfabetul┬ási scrisul. www.maravot.com/etruscan_glossarya.xls
De asemenea intre poze gasiti si corelatii cu cateva din cele mai preistorice abecedare.

Parerea┬ámea este┬áca nimic┬áinca┬ánu este┬ácert pana nu sunt puse┬ácoerent┬átoate┬ádovezile┬áin ordine, cercetez┬áamanuntit, DECI inca nu ma pronunt!
In anul 1961, arheologul Nicolae Vlassa a initiat un santier arheologic in apropierea localitatii Tartaria, intr-o zona cunoscuta pentru frecventa cu care resturi de ceramica si artefacte stravechi ies la suprafata, lasand impresia ca au fost cultivate acolo. In ciuda unui inceput ezitant, eforturile si asteptarile arheologilor au fost rasplatite in momentul scoaterii la lumina a trei tablite din lut care aveau in scurt timp sa zguduie lumea stiintifica. Faptul ca intreaga istorie straveche isi putea schimba cursul, i-a facut pe multi dintre oamenii de stiinta sa priveasca cu suspiciune aceste artefacte din lut, prea fragile parca pentru a sustine o asemenea povara. Tablitele nu au reprezentat singurul triumf al arheologilor. Impreuna cu acestea au mai fost dezgropate si 26 de figurine de lut sau piatra, o bratara confectionata din scoici si cateva oase umane care, la prima vedere, pareau ca apartin unui barbat adult.
In scurt timp, intreaga atentie a expertilor a fost acaparata de cele trei tablite, dintre care doua aveau forma rectangulara iar una rotunda. Simbolurile erau reprezentate doar pe o parte, iar cele rectangulare prezentau cate o gaura, deloc intamplatoare, sustin arheologii. Doua dintre aceste placute sunt acoperite cu semne pictografice care redau texte vechi, cu peste un mileniu anterioare celor similare descoperite la Djemer-Nasr, Kis si Uruk din Sumer, datate in jurul datei de 3300 i.H. Artefactele recuperate din acelasi loc cu resturile umane i-au facut pe arheologi sa banuiasca ca ramasitele apartin unui om de vaza al societatii de atunci, un preot, saman sau poate un medium.
Ceea ce reprezenta o descoperire epocala atat pentru cultura si civilizatia danubiana, cat si pentru intreaga Europa, a devenit un aprins subiect de controversa, ramas nesolutionat pana astazi desi, din ce in ce mai multi arheologi par sa confirme vechimea si importanta acestor vestigii istorice.
Incercari de descifrare

Majoritatea┬áarheologilor┬ási istoricilor┬áau aproximat┬áelaborarea┬átablitelor┬áin jurul┬áanului┬á5500 i.H., conferindu-le┬áo vechime┬áde peste┬á7 000 de ani. Astfel, un simplu┬ácalcul┬ámatematic┬áimpinge inventarea┬álimbajului┬áscris┬ácu mai┬ábine┬áde un mileniu┬ádecat┬áse credea┬áinitial si schimba┬átotal si locul┬áde nastere┬áal acestuia, din Mesopotamia in bazinul┬áDunarii. Este posibil┬áca o civilizatie┬ása se fi format in zona balcanica┬ácu un mileniu┬áinaintea┬áaltora, mult mai┬ácelebre si puternice, cum ar fi cele┬ádin Sumer si Egipt? De mai┬ábine┬áde jumatate┬áde secol, tablitele┬áde la Tartaria┬ási simbolurile┬ápe care le poarta┬ásunt in centrul┬ádezbaterii┬ácu privire┬ála ÔÇťincubatoareleÔÇŁ spatiale si temporale┬áale scrisului┬ási la primele┬álacasuri┬áale civilizatiei┬áeuropene.

Aparitia celei mai vechi scrieri cunoscute pana in prezent, intr-un loc ce nu fusese luat in calcul ca un posibil leagan al civilizatiei, a dus la elaborarea unor serii de ipoteze in incercarea de a explica provenienta acestora. Unii arheologi au incercat sa demonstreze ca tablitele de la Tartaria au aparut ca urmare a influentei Sumerului. Ciudatenia este data de faptul ca simbolurile de pe tablite se aseamana extrem de mult cu cele folosite de sumerieni in comunicarea scrisa. In acest caz, s-a presupus ca simbolurile au fost imprumutate de la acestia, iar localnicii le-au preluat mot-a-mot fara sa cunoasca semnificatia lor. Insa oamenii de stiinta sunt contrazisi chiar de istorie, deoarece in jurul perioadei 5 500 i.e.n., scrierea sumeriana nu exista sau, daca exista, dovezile care sa sustina acest fapt nu au fost gasite inca. Istoricii au incercat chiar sa desluseasca semnificatia lor, dar citindu-le in sumeriana. Aceasta incercare nu a fost de natura sa lamureasca lucrurile intrucat, interpretate astfel, semnele de pe tablite duc in fata altei dileme: cum ar putea sa explice aparitia numelui zeului Saue, echivalentul zeului Usmu cunoscut in cultura sumeriana?
Expertii┬ádin cadrul┬áAcademiei┬áde Stiinte┬ádin Rusia┬áau concluzionat┬áin urma┬áanalizarii┬ámaterialului┬áca tablitele┬ásunt un fragment dintr-un┬ásistem┬áde scriere┬álarg┬áraspandit, de origine┬álocala. In opinia┬áacestora, textul┬áunei┬átablite┬áenumera┬ásase┬átotemuri┬áantice┬ácare coincid┬ácu manuscrisul┬ádin orasul┬ásumerian┬áDjemdet-Nasra. Citite┬áin cerc, contrar┬ámiscarii┬áacelor┬áde ceasornic, reiese┬átextul┬áproto-sumerian┬áÔÇťNUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I.ÔÇŁ, tradus┬áprin: “In (cea┬áde-a) patruzecea┬ádomnie┬ápentru┬ábuzele┬á(gura) zeului┬áSaue┬ácel mai┬áv├órstnic┬ádupa┬áritual (a fost) ars. Acesta-i┬áal zecelea”. Interpretarea┬áoamenilor┬áde stiinta┬árusi┬álasa, insa, loc de interpretari, pana┬áin prezent┬áneexistand┬áun consens┬ála nivel┬áacademic cu privire┬ála semnificatia┬ápictogramelor.
Opinia generala este ca formele acestea de scriere nu puteau aparea izolat, ci puteau fi dezvoltate numai in cadrul unei culturi puternice si larg raspandite, prin urmare, dezlegarea tainei celor trei tablite ar putea fi oferita doar de studierea intregului complex Turdas-Vinca, de care este legat si Tartaria. Totemurile prezente pe tablite nu numai ca se aseamana izbitor cu cele sumeriene, dar sunt aranjate si in aceeasi succesiune. Coincidenta grafica a semnelor putea fi intamplatoare insa succesiunea lor nu. O serie de observatii indica o origine comuna a conceptiilor religioase din zona Tartaria si Djemdet-Nasra. Scrierea de pe tablite este ideografica, la fel ca si cea sumeriana, neexistand inca semne silabice si indici gramaticali, iar numele zeului Usmu este reprezentat la fel ca la sumerieni. Interpretarea tablitei rotunde indica faptul ca aceasta contine informatii scurte asupra ritualului uciderii si arderii unui sacerdot.
Cu toate acestea, cercetatorii se intreaba cum este posibil ca locuitorii stravechi ai Tartariei sa scrie in sumeriana cand inca nu se pomenea despre Sumer. Cercetatorul rus Boris Perlov este de parere ca sumerieni ca si babilonienii au fost doar niste elevi buni, preluand scrierea pictografica de la popoarele balcanice si transformand-o ulterior in scriere cuneiforma. Conform acestuia, inventatorii scrierii au fost chiar locuitorii balcanici, nu sumerienii.
Misterioasa Milady Tartaria

Osemintele scoase la lumina in acelasi sit arheologic, despre care s-a crezut initial ca apartin unui barbat cu varsta cuprinsa intre 35 si 40 de ani, s-au dovedit a fi ale unei femei de aproximativ 55 de ani, o varsta care se atingea rar in urma cu 7 000 de ani. Judecand dupa obiectele de cult din jurul scheletului, arheologii au considerat ca era vorba despre o preoteasa sau poate chiar o femeie-saman. In jurul resturilor de oase umane au mai fost gasite 26 de figurine de teracota, 3 figurine de alabastru, impreuna cu cele trei placute de lut ars. In opinia lui Marco Mellini, director al Prehistory Knowledge Project si membru al World Rock Art Academy, Roma, femeia botezata Milady Tartaria nu era un mare preot sau un saman, iar analiza oaselor indica faptul ca nu au fost arse, prin umare varianta incinerarii, propusa initial, a fost exclusa, precum si cea a unui posibil act de canibalism. Arheologul roman Vlassa a fost primul care a emis aceasta teorie pe baza documentatiilor anterioare asupra unor ceremonii canibalistice danubiene efectuate cu scopul de a comunica cu zeii si cu spiritele. Varianta unui act antropofag a fost respinsa dupa analizarea oaselor, intrucat acestea au fost rupte in mod natural, fara a fi zdrobite sau arse. Teoria lui Mellini este sustinuta si de faptul ca oasele au fost ingropate in cadrul unui ritual, in vreme ce la banchetele canibalistice resturile umane erau aruncate animalelor.

O datare controversata

In privinta datarii celor trei tablite, documentarea arheologica inca nu este 100% sigura.Tablitele de la Tartaria par sa apartina migratiilor civilizatiei Vinca, una dintre cele mai vechi culturi europene, cu o vechime recunoscuta de circa opt milenii, cand un asemenea sistem de scriere era folosit nu numai in sud-estul Europei, dar si in aria civilizatiilor proto-sumeriene. In acelasi timp, alti oameni de stiinta au datat artefactele in mileniul V i.H. sau a doua jumatate a mileniului VI i.H. Conform acestora, tablitele sunt primele atestari ale unei scrieri vechi europene. In zilele prezente, controversa continua. Dar ce s-a intamplat cu adevarat la Tartaria? O analiza ulterioara asupra descoperirilor, efectuata ulterior, a facut mai multa lumina in acest caz.

In fapt, tablitele nu au fost niciodata analizate cu ajutorul radiocarbonului, insa acest lucru nu a impiedicat legendele sa se nasca in jurul subiectului. Conform unor arheologi romani, tablitele nu pot fi datate cu C14 din cauza tratamentelor la care au fost supuse in necunostinta de cauza. Se pare ca arheologul Nicolae Vlassa nu se afla in situl arheologic la momentul descoperirii care a avut loc cu cateva ore inainte de incheierea lucrarilor de excavare. Tablitele erau moi si acoperite de calcar din cauza umiditatii. Pentru a le intari, unul dintre restauratori a decis sa le usuce in cuptorul aflat in laboratorul muzeului, insa temperatura si perioada coacerii au ramas necunoscute. Dupa acest tratament, tablitele nu ar mai putea fi supuse unei datari cu C14, deoarece stresul termic a compromis calitatea de baza a lutului, indispensabila in cazul unei analize cu carbon. O mare parte dintre arheologii romani si straini se plang de faptul ca Vlassa nu a fotografiat artefactele in momentul dezgroparii si a refuzat sa colaboreze cu colegii lui, evitand in acelasi timp sa dea prea multe detalii despre descoperirile sale in cadrul raporatelor pe care le redacta periodic, multumindu-se sa repete aceleasi informatii sub denumirea de noutati.
Lipsa┬áfotografiilor┬áde la locul┬ásit-ului┬ási mai┬áales, dificultatea┬áde a-l localiza┬áchiar┬ási in prezent, cumulate cu alti┬áfactori, cum ar fi imposibilitatea┬áde a data cu exactitate┬áplacutele, dificultatea┬áde a identifica┬áo civilizatie┬áputernica┬áin bazinul┬áDunarii┬ácare ar putea┬ása ÔÇťfabriceÔÇŁ scrisul cu 1 000 de ani inaintea┬áSumerului, toti┬áacesti┬áfactori┬áau indreptatit┬ágeneratii┬áintregi┬áde arheologi┬ási istorici┬ása se indoiasca┬áde rolul┬ápe care tablitele┬ále-ar putea┬ájuca┬áin stablirea┬áunei┬ácronologii┬áprecise si sa isi┬ápuna┬áintrebari┬áreferitoare┬ála adevaratul┬áloc de nastere┬áal civilizatiei.

Cel mai frumos comment care l-am primit vreodata in lumea aceasta virtuala acum stiu ca este acela ce mi l-a dat un om bun de curand.. nu stiu cine este inca dar stiu ca intr-o zi o sa il intalnesc si o sa ii multumesc sincer ca mi-a adus in cale asa intelepciune sfanta.
“…dar mai ai de facut un pas mic, care ar trebui sa fie catre mantuitorul nostru Iisus Hristos, tu faci un pas mic catre EL si El va face 100 de pasi mari catre tine.”

… ii spun doar ca acum si citesc cu sfiala din http://www.sfaturiortodoxe.ro/ sa imi lumineze mintea si sa imi dea intelepciunea gandului si faptei pe viitor, ca mult am ratacit in locuri ce nu trebuia sa umblu  iar acum sunt gata sa il primesc cum se cuvine in inima mea pacatoasa.

Celorlalti ii indrum spre prudenta, paza inimii sa o aibe caci in multe feluri necuratul incearca sa ne ademeneasca, iata cateva  cuvinte intelepte  din stravechea  (nici nu aveti idee cat de veche este)  noastra intelepciune veche, ortodoxa,  in actuala  forma cunoscuta tuturor, Ortodoxia!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iqGAfWRUmN8]

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QkpJYskXHK0]

si sfaturi foarte bune pentru cei tineri si care nu au dat piept cu viata inca…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mjcZ7GZ9tbE]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6gmP4nk0EOE]
Suntem  in 2010 si suntem  pe deplin  convinsi  ca nu se mai  poate  fara  net, razboiul  browserelor  este  departe  de a se fi incheiat  acum, aici, nume  noi  intrate  pe piata  in haine bune  si frumoase  ar fi Safari by Apple, Chrome by Google , Flock sau  chiar Avant.
Deoarece  in zilele  noastre  un browser nu mai  este  asa  de greu  de construit, o multime  de pofticiosi  la masa Internet au marginalizat  browserul  Opera by “copilul  ploii” care o sa moara  curand  sau  o sa se faca  mic langa  Avant care a intrat  intr-un  con de umbra unde cauta  un loc sub umbreluta  cu cei  4 noi  intrati  sus mentionati  (de aceea  mi-am tocit  degetelele  ca voi  sa dati  click direct la ele din link).
O chestie  care mi se pare  foarte  ciudata  este  ca Mozila  Firefox ocupa  o cota  de piata  semnificativ  mai  mare decat  Internet Explorer pe sistemele  de operare  XP si Vista insa  cand  vine vorba  de Windows 7, Mozila  isi  ocupa  frumusel  locul  2 in clasamentul  browserelor.
Utilizatorii  Mac ce incep  sa se inmulteasca  din ce in ce mai  mult si nu mai  este  nici  un miracol  asta, opereaza  consecvent  pe Mozila  si Safari, aspectul  curat, ethereal, usor  clinic al mac browserelor  nu este  niciodata  populat  de Internet Explorer, chiar  ma intrebam  daca  are cineva  pe Mac-ul  sau  instalat Internet Explorer.
Ca rezultanta  a razboiului  browserelor  acestea  in ultimele  versiuni  s-au descotorosit  de serviciile  de mail pop3  incluse, Internet Explorer nu mai  contine  Outlook Express clientul  de mail ci un “Default web browser”, Internet Explorer contine  Bing, Safari contine  Google si Yahoo, Mozilla contine  Google, yahoo, Amazon, Wikipedia, Answers, dar nu contine  Bing si tot asa!
Pe de alta  parte fiecare  browser vrea  sa fie default web browser, bookmart-urile  default sunt pline  cu clientela  lor, start page-ul  browserului  de asemenea  tot cu ce le place lor iar  ca sa fie menu-ul  complet  cu asta din cand  in cand  iti  mai  porneste  cu ceva  update-uri  ale lor care sunt destul  de complicat  sa le scoti, totul  marjeaza  pe bunatatea  sau  prostia  omului.
Stiu  ca sunteti  amatori  de statistici, ii spuneam  unui  prieten  ca oamenii  geniali  citesc  numai  din carti  si isi  actualizeaza  informatiile  cu Google, mai  exista  o categorie  de oameni  mai  destepti  care se feresc  de Internet si se documenteaza  numai  din carti, inca  o categorie  de oameni  destepti  care nu folosesc  Google si se documenteaza  doar  de pe Wikipedia, apoi  exista  oamenii  obisnuiti  cam 50% care folosesc  numai  Google ca sa afle  raspunsuri  si mai  exista  prostii  care ori  nu folosesc  computerul  de felul  lor, ori  pun intrebari  al caror  raspuns  se poate  afla  pe Google, asadar  cea  mai  potrivita  statistica  pe acest  caz  consider ca este  tot Wikipedia aici  gasiti  mai  multe  detalii  semnificative.
Batalia  cea  mare intre  acesti  mari  giganti  producatori  software nu se da in spionajul  informatic, nici  in politicile  monetare, nici  in inaltimea  turnurilor  ci in centrele  de recrutare  care nu mai  stiu  cum sa isi  atraga  cei  mai  talentati  programatori  ai universitatilor  de top din lume  ajung  la situatii  rizibile  de genul  Google si Microsoft sa aibe  centrul  de recrutare  in aceiasi  cladire  care este  intamplator  lipita  de universitatea  din statul  respectiv  american, frumos, nu?
Criza  economica  a impulsionat  agresivitatea  site-urilor  care nu mai  doresc  sa fie cuminti, acum  ele  sunt XML, ce permit ca tu in timp  ce vizualizezi  site-ul  sa beneficiezi  de o dinamica  activa, astfel, poti  sa ai chat in e-mail cum au acum  google, facebook  si yahoo, poti  sa primesti  informatiile  actualizate  la secunda  fara  sa fie nevoie  sa reancarci  pagina  cu “refresh” , de asemenea  politicile  de comunicare  intre  site-uri  permit portarea  userilor  si parolelor  prin  intermediul  cookie-urilor, browserul  iti  memoreaza  toate  informatiile  de care ai nevoie  euristic  retinand  paginile  vizitate, userul, parola, adresa  web, campurile  completate.
Nici  un website nu este  dispus  sa isi  ia prea  rapid ramas  bun de la vizita  sa a internet  surferului, esti  mai  intai  luat  cu binisorul, o interfata  simpla  si aparent  complet  lipsita  de reclama  se incarca, apoi  iti  spune  ca poti  sa devii  membru  si primesti  ce nu ai visat  tu cand  aveai  ciunga  in par numai  sa te inregistrezi, dupa  ce te-ai inregistrat  ca membru  trebuie  sa confirmi  e-mailul  de inregistrare, uraaa! Acum  esti  din nou  user pe un site unde ai ceva  facilitati  dar daca  ai fi membru  verificat  ai avea  mult mai  multe  beneficii  pentru  o minima suma  care de regula nu sare  de 1 Euro, de regula o platesti  cu cartea  de credit si dupa  ce ai terminat  de facut  plata  ti se spune  ca mai  ai inca  100 de posibilitati  de a iti  extinde  business-ul  si a ocupa  intreaga  piata, intr-un  final te alegi  cu cardul  gol, cu intelegerea  sintagmei  “esecul  dot comurilor” si cu o scarba  de computer pentru  cel putin  o luna cand  desigur  unul  din cei  mai  zglobii  tinerei  angajati  incep  sa miorlaie  ca la firma nu exista  un website de prezentare  a companiei  la care mai  nou  se ataseaza  si blog-ul  acesteia  unde se fac team build-uri  cu fete  dragute  si proaste  si patroni  grasi  in preajma  carora  in 90% din cazuri  nu se gaseste  nevasta.
Oarecum  rezumand, cele  4 noi  browsere  sunt Safari by Apple, Chrome by Google , Flock si Avant este  foarte  recomandata  prezenta  a cel putin  unul  suplimentar  in computer dintre  acestea  pe langa  incorporatul  Internet Explorer pentru  unul  din urmatoarele motive:
– Este bine  sa ai un browser de rezerva  pentru  ca daca  pica Exploreru  si nu ai ce pune  in loc este  jale mare
– Se misca  mult mai  rapid decat  Internet Explorer si chiar  cu designul  lor mai  minimalist asa  par a fi foarte  practice. Acum  ce mai  conteaza  ca sunt mai  proaste  ca internet explorerul  si nu stiu  tabele  css  si java-uri  care trebuiesc  la 1% din pagini  daca  se misca  de 2 ori  mai  rapid ca Internet Explorerul?
– Chiar  ai mai  multe  mailuri  pe Yahoo, Gmail, Hotmail, si iti  place sa ai userul  si parola  salvate  ca sa nu iti  rupi  degetelele  aiurea  in tastatura  sa le scrii  de 10 ori  pe zi. Sa presupunem  ca ai 3 adrese  de gmail  diferite  care vrei  sa le utilizezi  simultan, ei  bine, ca sa realizezi  jongleria  asta iti  trebuie  neaparat  3 browsere  diferite, acelasi  lucru  este  valabil  si pentru  hotmail, yahoo si celelalte  participante  la mailuri gratis
– Iti  place tie cum arata  blog-ul  tau pe Chrome si cum da Google pe Safari, este  cool sa iti  mailul  pe hotmail  utilizand  Opera si totusi  sa iti  iei  mailurile  corporatiei  cu Pop3  in Microsoft Exchange sau Lotus Notes
– Stai  la gagicarit  pe Hi5  si poti  sa furi  pozele  pitzipoancelor  cu click dreapta  cu browserul  Avant ca din Internet Explorer nu te lasa, valabil  si la alte  site-uri ­čÖé
– Cu browserele  mai  putin  populare  este  mult mai  putin  probabil  sa agati  vre-un  virus sau  troian.
…. si ar mai  fi cel putin  de 100 mici  motive personale.
Singura  chestie  care ma irita  insa  la reclama  acestor  browsere  este  ca toate  proclama  “The fastest and safest browser on Earth”, nu au nici  un pic de modestie  in ei, practic  cu securitatea  browserelor  treaba  sta cu totul  altfel  si daca  ati  vrea  sa aflati, studiati ­čÖé
Web 2.0 insa este  motorul  afacerii  pentru  marile  website-uri, primul  avantaj  vizibil  este  reducerea  traficului, G-mail a fost  primul  care a exploatat  aceasta  oportunitate  de piata  fiind  primul  e-mail gratuit  cu spatiu  de 1Gb, Hotmail al Microsoft a fost  urmatorul  care s-a “trezit” la realitatea  Web 2.0 cam dupa  1 an sau    2, yahoo a urmat  si el un pic mai  tarziu  crezand  ca designul  layout-ului sau    minimalist aerisit  html ar mai  putea  tine mai  mult, nu, acum  daca  iti  faci  cont nou  de mail cam la orice  mail gratuit  pe net ti se ofera  prima optiune  Web 2.0 si printre  menu-uri  optiunea  “mail clasic” ce nu iti  mai  omoara  tie computerul  ci le omoara  lor serverele, in mod cert anticipez  ca intr-un an sau  2 optiunea  de “mail clasic” sa nu mai  fie valabila  pentru  mailurile  gratuite.
O alta  gaselnita  a mailurilor  gratuite  pornita  tot de Google prin  Gmail este  chatul  direct din pagina  de webmail, de data aceasta  Yahoo nu a mai  dormit  pe el 2 ani ca la mailul  de 1Gb  ci a implementat  in mai  putin  de 3 luni  si la el in pagina  de webmail  chat-ul, mai  mult, ca o moda  si site-urile  de socializare  au adoptat  asta iar  multe  din site-urile  mari  la rubrica  “contact” au mai  condamnat  o persoana  la “vorbaretz” pe net.
Majoritatea  oamenilor  insa nu sunt constienti  de accesul  la informatii  personale  care este  facut  mai  mult pe furis  al marilor  site-uri  ce aduce  multi bani  marilor  site-uri  ce folosesc  Web 2.0 sunt statisticile, pattern-urile, toate  aceste  “servicii  gratuite” de pe Internet nu fac altceva  decat  sa colecteze  informatii  personale  despre  stilul  tau de viata, produsele  care le consumi  le promovezi sau  te intereseaza, rezultanta  fiind  reclamele  personalizate  pe target-ul  tau personal si unele  mailuri  publicitare  care “doar  informeaza” si nu “streseaza”. De exemplu, esti  mecanic  auto si trimiti/primesti  e-mailuri  cu piese  auto, noutati  in industria  auto, dupa  o vreme  webmail-ul  tau nu mai  arata  reclame  intamplatoare  pe banerele  rotative  ci numai  reclame  cu masini  auto si reclame  din industria  auto, coincidenta? Nu este  nici  o coincidenta!
Criza  economica  a amplificat  agresivitatea  si ferocitatea  reclamei, Youtube  care apartine  lui  Google are bunavointa  de a nu ma lasa  sa vad  clipul  video care ma intereseaza  pana  nu vad  20 de secunde  reclama  la un produs  care dupa  presupunerile  lor din statisticile  lor asupra  userului  meu  asupra  la ce m-ar putea  interesa.
Chestia  aceasta  se prelungeste  aproape  in toate  celelalte  website-uri, citesti  un articol sau  2 de pe un site al unui  ziar, undeva  apar  “articole  similare” sau  “te-ar mai  putea  interesa”, le fel  si pe site-uri  cu articole  culinare, blog-uri  si tot asa, toate  site-urile  sunt foarte  amabile  sa te indrume sau  sa iti  dea  sfaturi  numai  ca sa mai  ramai  pe site-ul lor.
Rezumand, Web 2.0 nu ne-a adus  numai  un plus de performanta  functionala  si estetica  dar si o mult mai  mare interactivitate, proactivitate  si “captivitate” in fata  computerului, fiecare  website vrea  sa isi  instaleze  un ceva  care “sa te ajute” in browserul  tau, daca  vrei  sa uploadezi  niste  poze  vezi  tu nu se poate  decat  cu utilitarul  lor special si trebuie  sa dai  click pe bara de sus a browserului  “allow blocked content” sa isi  puna  el shmecheria  care te lasa  sa uploadezi  poze  pe site-ul  lor (Facebook de exemplu) dar care pe langa  asta mai  face si alte  chestii  care nu le stii  in computerul  tau si care sunt 100% un abuz  la dreptul  tau la intimitate, tastezi  cateva  cuvinte  in search-ul de la Google sau  oricare  alt search, se completeaza  automat  mai  mult optiuni, browserul  iti  tine minte  link-urile  unde ai fost, cookie-urile  iti  salveaza  form-urile  completate, totul  este  numai  miere  aparent  dar daca  te lasi  la mana amabilitatilor  lor in mai  putin  de 1 saptamana  ai computerul  plin  de virusi, troieni, keyloggers, diallers, reclama, add-ons, care iti  vor face repede  computerul  inutilizabil  si mai  mult iti  pot limita  accesul  la Internet de la Insternet Service Provider.
Pana  atunci  obisnuiti-va  ca sa intalniti  din ce in ce mai  des sintagma  “upgrade now!” si sa platiti  pentru  orice  nimic  cate  un picutz, de exemplu  la iPhone, un joculet  pentru  el costa numai  1$, daca  il platesc  1 miliard  de oameni  echipa  de 10 oameni  care l-a construit  va fi multimilionara  in mai  putin  de 2-3 ani, dragut, nu?
Din punct  de vedere  constructiv, functional, Web 2.0 pare a fi cea  mai  buna  optiune  dar mai  ramane  moralitatea, ADHD-ul, estetica, stilul  de viata, prezenta  sportului, statul  in casa, statul  pe scaun, relatiile  cu oamenii, stress-ul, autoansingurarea  in fata  monitorului, intimitatea  personala  si multe  alte  aspecte  normale  ale vietii  de zi  cu zi  a unui om.
Urmariti  clipul  de la inceputul  post-ului, este  interesant.

In ultimii 3 ani cat am calatorit in West am observat ca in centru, in locurile civilizate, in locurile finute, cafenele bune, fastfood-uri care se respecta, cluburi si evenimente se ofera internet gratuit, wireless.
In Praga sau Budapesta exista infopointuri cu internet gratis, adica daca esti jos la metrou poti sa intri pe mess sau pe mail gratis, aceasta solutie este deja prea science fiction pentru Romania dar pana acolo, access point-urile cu net gratis “de un e-mail” ar trebui sa existe.
Sponsorul de Internet avea dreptul sa isi puna sticker-ul pe clubuletul respectiv si se alegea cu o reclama frumusica, mari costuri pentru intretinerea respectivei conexiuni la Internet nu erau, toata lumea se plange ca nu are clienti dar nimeni nu baga un mic banut sau face un efort mic sa aduca servicii in plus, sunt sigur ca restaurantul tau va fi preferat daca ar avea net in plus, mai pui 1 RON in plus la bonul de mancare si nu se simte.
In Romania, imi este jena sa spun, peste tot numai retele parolate sau foarte des, lipsa chiar si la blocuri, lumea nu foloseste Internetul sau nu vrea sa dea net gratis,de unde atata zgarcenie, rautate si avarism nu am vazut nicaieri.
Orice operator telecom ar trebui sa fie interesant sa isi faca simtita prezenta cat mai mult, cat mai peste tot, insa nimeni nu ia atitudine, ajunge omul la cafenea sau restaurant si are de trimis un e-mail sau sa intre pe mesenger un pic, in afara ce mancarica si bauturica nu primeste altceva, dar ah cat de important ar fi sa fi dat acel amarat de e-mail sau sa imi fi cerut scuze pentru gafa comisa ieri si uite ca nu am net, nu pot sa iau legatura, mai usor sau mai decent ar fi fost prin internet sa iau legatura cu partenerul de afaceri sau de viata dar, nu se poate.
Comunicatiile wireless in cafenele ar detensiona mult relatiile intre oameni si ar fluidiza actiunile, pentru ca nu am net in cafenea trebuie sa ies la masina sa ma injur cu aurolacul care imi cere taxa de parcare, sa sufar la 10 semafoare pentru a ajunge in fine la birou si a da nenorocitul de e-mail care il puteam da de pe iPhone telefon sau laptopul din servieta pentru ca nu este un amarat de wireless gratuit in cafeneaua unde cafeau costa cat un sfert de abonament lunar.
Primitivismul acesta dureaza deja de 2-3 ani, nici un operator nu are acea mica sclipire de geniu sau initiativa de a face totusi ceva wirelsss in Bucurestiul asta sufocat de cabluri si de trafic inutil!
Suntem inca la nivelul comunist, priponiti de cabluri si fire, libertatea inseamna miscare, libertatea inseamna comunicare, oare RDS, Vodafone, Orange sau altcineva chiar nu are un cuvant de spus?
Nu stiu? Mi se pare ca sunt niste mari dobitoci ca sunt ocupati cu sms-urile cu suprataxa cu concursuri idioate, valoarea unei singure masini ar fi cat 100 de cafenele cu wireless, dar, masina este baza, taranul tot la caruta se gandeste.
Eh, de aceea nu imi place Romania, fudulia inaintea rentabilitatii, deci ce facem? Stam ca aborigenii in jungla fara comunicatii sau nu?
In mod cert dupa ce se va implementa acest wireless in locurile publice unde se aduna oamenii, mai ales ca in Bucuresti densitatea populatiei este mult peste orice limita a civilizatiei, oamenii nu au pe unde merge pe trotuar pe strada, in metrou se asteapta mult si este inghesuiala, in autobuz iar inghesuiala si la domnisoare li se fura portmoneul si telefonul, toate asta din cauza unei proaste organizari si mai ales a slabei initiative a celor care au cat de cat bani sa implementeze niste solutii ca nu sutn scumpe, suint foarte ieftine si foarte eficiente.
Multi dintre operatori ar motiva “probleme de securitate” dar aceste hot spot-uri pot avea circuit inchis si regimul propriu de securitate, plus ca, daca ar fi asa de mare paranoia, se poate face accesul cu parola pe bonul de la cafenea, sau pe invitatie, solutii exista, bunavointa mai trebuie!
Asa ca, degeaba iti cari laptopul sau telefonul cu toate standarnele wireless dupa tine, in Bucuresti nu o sa ai net gratis o buna perioada, pana cand cineva care vrea sa ia cota binemeritata de piata isi va face treaba si va pune pe roate treaba.
Tehnologia este acum foarte acesibila si opfera standarde foarte bune, WPA2 nu poate fi spart (decat foarte greu de experti) , wireless routere care stiu sa faca PPOE sau sa stie a,b,g,n se gasesc sub 50 euro, suporta management filtre de criptare la distanta, si asa mai departe, nu sunt costuri mari. Chiar si acasa am net wireless pe iPhone si laptop, nu imi place sa imi necajesc fast ethernet-ul de la laptop sau sa ma impiedic in cabluri, este asa de elegant sa stai fara cabluri pentru ca spatiile mici si inchise, lipsa de spatiu accelereaza stress-ul, paranoia, nevrozele si toate celelalte comportamente neplacute omului.