27. September 2017 · Comments Off · Categories: I.T., Psiho, Romania

S-ar putea spune, că dintr-un anumit punct de vedere cea mai mare problemă a societății noastre este în zilele noastre suprasaturația de informație.
Foarte multă informație, este aproape imposibil să discernem dintre ceea ce ne trebuie și ceea ce nu ne trebuie.

prea-multa-informatie
Dar pasul cel mai greu este să prioritizăm informațiile pentru a acționa în consecință. Cum depășim această problemă, a alegerilor potrivite?
Cred că în primul rând trebuie să fim conștienți că există soluțiile și problemele respective. De multe ori este mai important să știm de existența unor soluții decât a unor probleme.
Se zice că un om deștept învață din greșelile proprii și un om înțelept învață și din greșelile celorlalți.

Ce reprezintă un brand online

Ce reprezintă un brand online

Acum, cred că ar fi mult mai potrivit să ne informăm doar asupra existenței cazurilor respective, în special success story.
Este foarte important ca în procesul documentării să ne focusăm pe ”success story” și nu pe ”worst-case scenario”.

Scopul acestui demers este unul în primă fază propedeutic (învățătură pregătitoare) pentru a cunoaște ce fel de posibilități există și a acționa instinctiv cu succes în situații limită sau în care creativitatea este necesară.
Cum v-am obișnuit până acum, infograficele sunt o formă vizuală puternică de a comunica.

Iată

Infografic solutii SEO si Social Media

Infografic solutii SEO si Social Media

13. July 2017 · Comments Off · Categories: I.T., Psiho

În decursul ultimilor 10 ani de Social Media activă și matură, pentru că Social Media ca termen, ca definitie a apărut în anul 1995, avem 5 infografice mari și late care descriu clar cum este structurată social media.

Structura retelelor sociale se imparte, după toipul de activitate pe el astfel:

- Mesagerie
(Skype, Facebook Messenger, Telegram, Instagram, Whatsapp, Viber)
- Parametrii personali (în special sănătate/sport)
(Fitbit, myfitnesspal, runkeeper, Strava)
- Influență
(Klout, Influenz)
- Social Bookmarking
(Delicious, Stumbleupon)
- Colectii de imagini
(Flickr, Instagram, Ptotobucket)
- Streeam-uri Live
(Youtube, Facebook Live, Live.ly, Periscope, Twitch)
- Muzică
(Youtube, Zonga, last.fm, Shazam, Soundcloud)
- Evenimente
(Facebook, meetup, applauze, eventbrite)
- Video
(youtube, vimeo, viva, liveleak, vevo, break)
- Content Networking (distribuție documente, stocare, prezentări)
(Dropbox, Slideshare, Scribd, Google Drive)
– Social Curation
– Păreri / review-uri /
– Service / asistență
– Business / Afaceri
– Discuții, Forumuri
– Wiki / Dictionare (contribuitori)
– Mesagerie corporatie / intreprindere / mesagerie business
– Retea socială de nișă ultraspecializată
– Retele sociale bazate pe locatie geografică
– Fluxuri de informatii sociale / contribuitori
– Rețele sociale de e-comerce
– Rețele Sociale bazate pe comentarii
– Rețele sociale bazate pe Întrebări și Răspunsuri
– Bloguri/Microbloguri
– Rețele Sociale COMPLETE (full range)
– Rețele Sociale cu scop dating / intalnirea in viatăa reală (IRL) In real life
– Călătorie / Turism / Găzduire / Cazare
– Colectare de fonduri, petiții online

Așadar, în 2008, avem primul infografic cu adevărat detaliat.

Social Media în 2008

În 2010 Social Media era prezentata așa

conversation-prism-V2.0

În 2012 era foarte asemanatoare cu cea din 2010

conversation-prism-V3.0

În 2015 lucrurile s-au mai diversificat un pic, chiar intensificat cu mai multe opțiuni

conversation-prism-V4.0

Iar acum în 2017 avem mult mai multe opțiuni, un spectru impresionant al Social Media
conversation-prism-V5.0-bun

 

 

24. May 2017 · Comments Off · Categories: Psiho

Noutăți

Pentru cei care doresc să vadă filme psihologice NOI!

Brain on Fire (2016)
Hidden Figures (2016)
Their Finest (2016)

Am adăugat o secțiune de SF, psihologic
After the Dark (2013)
Stalker (1979)
Push (2009)
A.I. Artificial Intelligence (2001)
2001: A Space Odyssey (1968)
Never Let Me Go (2010)
Equilibrium (2002)
Twelve Monkeys (1995)
Vanilla Sky, 2001
Inception (2010)
I Origins (2014)
Mr. Nobody (2009)
Solaris (1972)
Limitless (2011)
Pi (1998)
Interstellar (2014)
Her (2013)
In Time (2011)
Oblivion (I) (2013)
Equals (2015)
Minority Report (2002)

Știință – genii (biografic)
The Imitation Game (2014)
The Theory of Everything (2014)
The Social Network (2010)
Steve Jobs: The Man in the Machine (2015)
The Man Who Knew Infinity (2015)

filme-psihologice-de-calitate
1 — Filme despre formarea psihologiei, psihoterapiei și despre personaje importante din acest domeniu.

Kinsey, 2004.
When Nietzsche Wept, 2008.
The Master, 2012.
My Name Is Bill W, 1989.
A Dangerous Method, 2011.
Princess Marie, 2004.
Soul Keeper, The, 2003.
Freud, 1984.
Freud, 1962.

2 — Filme în care poți vedea cum acționează psihologii și psihoterapeuții: tehnici, modele de comportament, exemple de acordare a ajutorului psihologic profesional sau neprofesional, greșelile psihologilor, descoperiri și realizări.

Gifted (2017) 
Don Juan DeMarco, 1995.
The Tree of Life
Another Earth, 2011.
Der grosse Bagarozy, 1999.2
Kunsten å tenke negativt / The Art of Negative Thinking, 2006.
In Treatmen, 2008-2010.
Lilith, 1964.
Ansikte mot ansikte, 1976.
Necessary Roughness, 2011.
Ordinary people, 1980.
Sans queue ni tête, 2010.
Fairly Legal, 2011.
The Sunset Limited, 2010.
Princess Marie, 2004.
Scorpio Men on Prozac, 2010.
Awakenings, 1990.
One Flew Over the Cuckoo’s Nes, 1975.
Shrink,2005.
Ruby Sparks, 2012.
Family Life, 1971.
Sybil,2007.
Good Will Hunting, 1997.

3 — Filme care îți permit să analizezi și să studiezi crizele psihologice ale oamenilor și cum ai putea să le acorzi ajutor.

Antichrist, 2009.
Akiresu to kame, 2008.
Young Adult, 2012.
Shine, 1997.
Barfussя, 2005.
Into the Wild, 2007.
Vanilla Sky, 2001
Bom yeoreum gaeul gyeoul, 2003.
Harold and Maude, 1971.
Vuosaari, 2012.
Mr. Nobody, 2009.
Wuthering Heights, 2009.
Dirty Filthy Love, 2004.
Days of Wine and Roses, 1962.
Another Woman, 1988.
If…. , 1968.
Mean Creek, 2004.
Life as a House, 2001.
Pay It Forward, 2000.
The War Zone, 1998.
Dogme 2 – Idioterne, 1998.
Instinct, 1999.
Antwone Fisher, 2002.
The King’s Speech, 2010.
Ice Storm, The, 1997.
Lilith, 1964.
Ansikte mot ansikte, 1976.
As Good as It Gets, 1997
ilver Linings Playbook, 2012.
Non ma fille, tu n’iras pas danser,2009.
May, 2002.
O Lucky Man! 1973.
Ordinary People, 1980.
Fantasy Island 1998 (1 sezon)
The Ward, 2010.
Boys Don’t Cry, 1999.
The Prince Of Tides 1991.
Winged Creatures, 2008.
Mammuth, 2010.
Perfect Sense, 2011.
The Descendants, 2011.
Scorpio Men on Prozac; 2010.
Birdy 1984.
The Five Senses, 1999.
Breaking the Waves, 1996.
Love Actually, 2003.
Ruby Sparks, 2012.
Bully, 2001.
Family life, 1971.
The Weather Man, 2005.
The Soloist, 2009.
Black Snake Moan, 2006.
Shame, 2011.
Stuart: A Life Backwards, 2007.
Submarino, 2010.
Albert Nobbs, 2011.
You Will Meet a Tall Dark Stranger; , 2010.
Good Will Hunting, 1997.
Beautiful Boy, 2010.
Chatroom, 2010.
Rain Man, 1988.
Shock Corridor, 1963.
Scorchers, 1992.
Ich will doch nur, daß ihr mich liebt, 1976.

3.1 — Crize existențiale, analiza valorilor morale în fața morții, suicidul
Noruwei no mori, 2010.
The Guita, 2008.
Knockin’ on Heaven’s Door,, 1997.
Martha Marcy May Marlene, 2011.
The Bothersome Man / Brysomme mannen, 2006.
My Life Without Me, 2003.

3.2 —Suferințele pierderii
Another Earth, 2011.
Noruwei no mori, 2010.

3.3 — Acceptarea sinelui și a destinului după o traumă care îți limitează posibilitățile. Probleme de adaptare socială.

Die Zeit, die man Leben nennt, 2008.
Intouchables, 2011.
BenX, 2007.
Inside I’m Dancing, 2004.
Le Chiavi di casa, 2004
Martha Marcy May Marlene, 2011.
Mar adentro, 2004
Le scaphandre et le papillon, 2007.
Die Zeit, die man Leben nennt, 2008.
I am Sam, 2001.

4.1 — Secte totalitare
The Wicker, 2006.
The Master, 2012.
Martha Marcy May Marlene, 2011.
The Village (2004)

4.2 — Filme despre dezvoltarea personalității
Everything must go, 2010.
Hero, 1992.
Dirty Filthy Love, 2004.
Cast Away, 2000.
Running with Scissors, 2006.
Girl, Interrupted, 1999.
The Accidental Tourist, 1988.
London Boulevard (William Monahan), 2010.
Temple Grandin , 2010.
It’s Kind of a Funny Story, 2010.

5 — Filme care arată legile dezvoltării personalității, problemele de creștere, socializare, probleme ale educației.

Fish Tank , 2009.
Anita — ur en tonarsflickas dagbok, 1973.
L’âge de raison, 2010.
Lost and Delirium, 2001.
After.Life, 2009.
Hounddog, 2007.
Klass, 2007.
Moonrise Kingdom, 2012.
Luan qing chun, 2008.
Ansikte mot ansikte, 1976.
The World According to Garp, 1982.
My Little Princess, 2011.
Apflickorna, 2011.
Dead Poets Society, 1989.
Taking Off 1971.
How to Be, 2008.
Polisse, 2011.
Ghost World, 2001.
LOL(Laughing Out Loud), 2008.
Ruby Sparks, 2012.
Stuart: A Life Backwards, 2007.
Detachment, 2011.

5.1 — Filme despre problemele autoidentificării, dezvoltare psihosexuală

Lost and Delirium, 2001.
Naissance des pieuvres, 2007.
El diario de Carlota, 2010.
Eloïse, 2009.
Tomboy, 2011.

5.2 — Violența asupra copiilor
Mean Creek, 2004.
Bully, 2001.
Perras, 2011.
Cyberbully, 2011

5.3 — Formarea comportamentului deviant
Les Quatre Cent Coups, 1959.

6 — Filme care prezintă exemple ale psihopatologiilor, personajele cărora pot fi exemplare de studiu la cursul de patopsihologie sau psihoterapie

Agnosia, 2010.
Being There, 2006.
The Sunset Limited, 2010.
La fille sur le pont, 1999.
The Snake Pit, 1948.
On the Inside, 2011.
Kotoko, 2011.
Dédales, 2003.
El Maquinista, 2004.
Silver Linings Playbook, 2012.
Running with Scissors, 2006.
Ne te retourne pas, 2009.
Front of the Class, 2008.
Memento, 2000.
De wisselwachter, 1986.
Stuart: A Life Backwards, 2007.
Equus, 1977.

6.1 — Agorafobie

Public Domain (2003)
Thomas est amoureux, 2000
Frozen with fear (2000)
Copycat(1995)
Naked Fear (1999)

6.2 —Tulburări din spectrul autismului

Adam (2009)
Mozart and the Whale (2005)
Ben X (2007)
House of Cards (1993)
Cube (1997)
The Boy Who Could Fly (1986)
My Name Is Khan (2010)
Mercury Rising (1998)
Snow Cake (2006)
The Big Bang Theory (serial) (с 2007)
Temple Grandin (2010)
Rain Man (1988)
The Black Balloon. (2008)

6.3 — Tulburarea bipolara (boala maniaco-depresivă)

Mad Love (1995)
The Informant! (2009)
Michael Clayton (2007)
Mr. Jones (1993)
Pollock (2001)
Sylvia (2003)

6.4 — Tulburare depresivă majoră

An Angel at My Table (1990)
Veronika Decides to Die (2009)
The Virgin Suicides (1999)
Interiors (1978)
The Butcher Boy (1997)
Prozac Nation (2001)
Ordinary People (1980)
The Assassination of Richard Nixon (2004)
De Gales hus, 2008.
The Hours (2002)

6.5 — Tulburări disociative
San taam (2007)
Numb (2007)
Hipnos (2004)
Shattered Image (1998)
Passion of Mind (2000)
Dorothy Mills (2008)
Hide and Seek, 2005.
Identity (2003)
El Maquinista (2004)
The Uninvited (2009)
Never Talk to Strangers (1995)
The Jacket (2005)
Peacock (2010)
Psycho (1960)
Angel Heart (1987)
Sybil (1976)
Secret Window (2004)
Dark Floors (2008)
Thr3e (2007)
The Three Faces of Eve (1957)
The Hurricane (1999)
Frankie & Alice (2010)
Color of Night (1994)
Me, Myself & Irene (2000)

6.6 —Tulburări obsesiv-compulsive
Glee (2009)
What about Bob? (1991)
The Aviator (2004)
Matchstick Men (2003)
Dirty Filthy Love (2004)
As Good as It Gets, 1997
Cat People (1942)
K-PAX (2001)
Geheimnisse einer Seele (1926)
Phoebe in Wonderland (2009)

6.7 — Amnezie retrogradă
The Snake Pit (1948)
Mulholland Drive (2001)
The Number 23 (2007)

6.8 — Schizofrenie
Revolution 9 (2001)
Fight Club (1999)
Englar alheimsins, 2000.
The Madness of King George (1994)
Benny & Joon (1993)
Keane (2004)
Donnie Darko (2001)
Sucker Punch (2011)
Igby Goes Down (2002)
Hide and Seek, 2004.
A Beautiful Mind, 2001.
The Perfect Host (2010)
The Fisher King (1991)
Mr. Brooks (2007)
May (2002)
Images (1972)
Julien Donkey-Boy (1999)
Shutter Island (2010)
Spider (2002)
Geomi sup (2004)
K-PAX (2001)
Jeanne d’Arc (1999)
Though a glass darkly (1961)
The Soloist (2008)
Die Summe meiner einzelnen Teile, 2011.
Conspiracy Theory (1997)
Black Swan, 2010.
Clean, Shaven (1995)

6.9 —Tulburări delirante și alte tulburări psihotice

Babycall, 2011.
Inside, 2002
Hypnotisören, 2012.
The King of Comedy (1982)
Lars and the Real Girl (2007)
Obsessed (2009)
Repulsion (1965)
Fatal Attraction (1987)
6.10 — Tulburări de anxietate
Ordinary People (1980)
6.11 — Dependență, codependență
28 Days, 2000.
Clean and Sober, 1988.
The Basketball Diaries, 1995.
Days of Wine and Roses, 1962.
When Love Is Not Enough: The Lois Wilson Story, 2010.
When a Man Loves a Woman, 1994.
Trainspotting, 1996.
Junkhearts, 2011.
For Colored Girls, 2010
Leaving Las Vegas, 1995.
Ray, 2004.
Shadow Hours, 2000.
Flight, 2012.

6.12 — Pasiune dureroasă sau atunci când dragostea devine o problemă

Electroshock, 2006.

7 — Filme care ilustrează tiparele sociale și psihologice

Nineteen Eighty-Four, 1984.
Gattaca, 1997.
Dogville, 2003
Mean Creek, 2004.
Cube, 1997 .
Cube 2: Hypercube, 2002.
Cube Zero, 2004.
Mon oncle d’Amerique, 1980.
Branded, 2012
Somebody Is Waiting, 1996.
Lie to Me, 2009 (serial)
The Ward, 2010.
Lord Of The Flies, 1963.
Lord Of The Flies, 1990.
Carnage, 2011.
Rachel Getting Married, 2008.
Bully, 2001.
Family Life, 1971.
The Weather Man, 2005.
City Island, 2009.
Passion in the Desert, 1997.
Stupeur et tremblements, 2003.
Catch-22, 1970.
Experiment, Das, 2001.
Compliance, 2012.
Die Welle, 2008.

7.1 — Filme distopie

Nineteen Eighty-Four, 1984
Brazil, 1985.
ТНХ-1138, 1971.
Harrison Bergeron, 1995.
Gattaca, 1997.
Brave New World, 1998.
Metropija, 2009.
Schizopolis, 1996.

8 — Filme polițiste în care terapeutul / psihiatru (criminalul, vampir, etc…) este în căutarea infractorului sau făptuitorul este bolnav mintal

Hypnotisören, 2012.
Hide and Seek, 2004.
Faces in the Crowd, 2011.
The Silence of the Lambs, 1990.
Final Analysis, 1992.
Basic Instinct, 1992.
Shutter Island, 2010.
The Jacket, 2005.
Doctor Sleep, 2002.
Shelter, 2008.
Color of Night, 1994.
The Sixth Sense, 1999.
Shock Corridor, 1963.
Equus, 1977.

9 — Comedii în care există umor, satiră, ironie, sarcasm pe tema psihoterapiei, psihoterapeuți și tulburări psihice

The Shrink Is In, 2001.
What About Bob?, 1991.
Analyze That, 2002.
Analyze This, 1999.
Hysteria, 2010.
I Heart Huckabees, 2004.
Le père Noël est une ordure, 1982.
La chance de ma vie, 2010.
K-PAX, 2001.
L’ Antidote, 2005.
Mortel transfert, 2000.
The Couch Trip, 1987.
The Don’s Analyst, 1997.
Psy, 1981.
Scenes from a Mall, 1991.
Anger Management (serial), 2012.
Anger Management, 2003.

10 — Filme științifice despre psihologie și comportamentul uman
The Human Behaviour Experiments, 2006.
Obedience, 1965.

24. May 2017 · Comments Off · Categories: I.T., Psiho, Romania

1. În primul rând trebuie să îți cunoști clienții, partenerii de afaceri, furnizorii, influencerii, trendsetterii si leaderii de opinie.

Fiecare canal social media trebuie bine definit cu o comunicare specifică.
Una dintre cele mai frecvente greșeli în Social Media făcută de către branduri este că folosesc același conținut și tip de comunicare pe toate canalele social media
Dar, cea mai mare greșeală pe care o fac firmele/companiile este că nu comunică, sau comunică mult prea puțin pe social media sau chiar DELOC.
2. Cumpără publicitate!
Toții fanii si followerii social media trebuie să fie FOARTE TARGETAȚI și NU ”la grămadă”
Un start bun este cumpărarea fanilor prin sistemele de publicitate cât mai targetați, constituirea unui nucleu dur de fani / followeri
A porni de la fani / followeri cumpărați netargetati din medii obscure este o MARE GREȘEALĂ care poate atrage pe viitor închiderea vechiului canal social media si deschiderea corectă a unuia nou
3. Strategia Social Media

Trăim într-o epocă în care oricine se laudă că se pricepe la Social Media.
A pune în mâinile cui nu trebuie Social Media companiei / firmei este o mare greșeală care poate aduce prejudicii pe termen lung si foarte lung.
Trebuie constituită o strategie, nu trebuie ”plasat” acest job secretarei, recemptionistei, băiatului de la IT ci angajată o persoană cu livență în Marketing, Jurnalism sau Comunicare.
De asemenea certificarile Google și Facebook sunt mandatorii, a încredința Social Media unei persoane care nu are o cultură minimă de comunicare online este iar o mare greșeală.
Trebuie elaborată o strategie / buget pe termen scurt, mediu si lung.
De asemenea aceasta strategie trebuie strâns corelata cu planul de dezvoltare SEO.

4. Monitorizarea și măsurarea permanentă

Este o necesitate importantă care poate ajunge la 50% din timpul de lucru al unui responsabil Social Media.
Parametrii precum Organic Reach sau cei din Google Analytics trebuiesc stiuti in fiecare zi cât mai bine.
Social Media transmite semnalele din piață cum ar fi: trenduri noi, produse noi, preferinte, probleme cu produsele sau serviciile, relatia de comunicare cu clientii, lead-uri noi, contacte noi, oportunități de afaceri.
Social Media oferă informații în REAL TIME, adică la secundă despre poziționarea companiei în online
5. Creează momentul viral / shareable
Nimic nu este mai viu si mai activ in companie decât social media.
Este pur si simplul vârful de lance al marketingului, este fața frumoasă a companiei, zâmbetul și vocea sa.
Social Media este imagine pură, iar capitalismul presupune IMAGINE, cât mai de calitate, cât mai multă. Reputația este mai importantă decât Notorietatea.

6. Social Media dă tonul în companie si al business-ului.
A ajuns marfa, avem un coleg nou, implinim 10 ani pe piață, avem team building, Social Media aduce noul model de munca ce imbine utilul cu plăcutul mai energic si mai armonios ca până acum.
Că ne place sau nu, ne dorim să fim mai legati de companie atat ca angajati cat si ca clienti sua parteneri.
Social Media este liantul toturor relatiilor interpersonale ale companiei si a le neglija este daca nu pierdere a unor oportunitati, greseli care la un moment dat vor costa.

 

cresti-afacerea-cu-social-media

18. May 2017 · Comments Off · Categories: I.T., Psiho, Romania

Problemele social media sunt acum 100% legate de customer service
Toate review-urile de pe toate retelele sociale sunt foarte foarte foarte importante

Imediat, instant si cu toate resursele disponibile se intervine în remedierea ORICARUI rating negativ, nu mâine, nu poimâine, nu amânat, rezultatele Google depind 100% de asta!!!

Iată câteva date statistice foarte importante

customer-service-social-media

26. December 2016 · Comments Off · Categories: Psiho

somn-bun-sanatos

Oamenii încep să aibe din ce în ce mai des probleme cu somnul.

Un somn bun este condiționat de peste 100 de factori, iar corpul nostru este cel care ne ”judecă” dacă îl merităm dacă întrunim cât mai multe din aceste condiții.
În primul rând, principalul factor cuantificabil pe care trebuie să îl avem în vedereeste temperatura corpului.
Temperatura corpului unui om ADULT, normală, este de 37 grade Celsius, iar aceasta nu este constantă în timpul zilei. Bunăoară, dimineața când ne trezim temperatura corpului unui adult este mai ridicată, 37,2-37.3 grade Celsius iar atunci când suntem obosiți și corpul nostru ne cere porția sa de somn, este de numai 36.5 grade Celsius.
Așadar, pentru a putea adormi, avem nevoie ca temperatura corpului nostru să fie cu 0.2-0.5 grade celsius mai scăzută sub temperatura noastră normală.
Mai multe detalii referitoare la temperatura normală a corpului puteți găsi aici:
Sfatul medicului
Despre mame / gravide
Starea organismului 

De asemenea avem o mulțime de cazuri paticulare: gravide, bătrâni, persoane bolnave sau copii mici, bebelușii care au o cu totul altă dinamică, sunt cu totul alte valori care fluctuează între valori mai mari.

Am făcut această introducere, relativ lungă din 2 motive :
– Temperatura corpului este principalul indice care trebuie urmărit pentru obținerea unui somn bun.
– Descurajarea celor care nu au răbdare să citească introducerea, pentru că sfaturile ce urmează sunt inutile persoanelor superficiale.

Așadar, tot ce trebuie să facem este să fim conștienți permanent de temperatura corpului nostru, fără a avea un termometru la noi!

În al doilea rând, un somn bun se pregătește cu cu o săptămână înainte, este un stil de viață! Un somn bun nu este un somnifer sau număratul oițelor, nu! Un somn bun este armonia dintre stress și relaxare!
Așadar, să trecem la sfaturi, în ordinea importanței lor, acestea consită în reducerea temperaturii corpului:

1. Stress-ul
Pentru a avea un somn bun, cele mai neplăcute și dificile îndatoriri cotidiene trebuiesc efectuate la primele ore ale zilei, din mai multe motive:
– Ai corpul și mintea odihnite cu mai multe disponibilități
– Oamenii cu care interacționezi sunt mult mai disponibil la a coopera în rezolvarea obligațiilor
– Programul de lucru al celorlalti oameni este în principal între orele 8.00 – 16.00

Orele suplimentare, angrenarea în activități la ore înaintate față de ora de somn duc la încălzirea corpului și ducerea în subconștient a problemelor mici care vor duce la agravarea problemelor mai mari.
Este recomandabil ca toate facturile să fie plătite din timp sau avans iar persoanele care creează probleme în cercul de oameni cu care interacționați să fie cât mai des posibil evitate.
Ca recomandare generală, este indicat ca după ora 20.00 să ai deja toate ”socotelile încheiate” și în intervalul 20.00 – 24.00 să ai parte doar de activități recreative cum ar fi conversatia cu persoane pozitive care nu ridică probleme.
În Franța, de exemplu, este ILEGAL ca să trimiți e-mailuri de serviciu după program, este dreptul la DECONECTARE

Orice formă de enervare duce la încălzire a corpului, deci la insomnie.

2. Programul
În mod cert, fluctuațiile de program mari ne vor suprasolicita. A avea o oră fixă de somn este ceva important. Orele nedormite, turele la serviciu nocturne (garda, on call, alarmele) sunt factori mari perturbatori.
Astfel, un program fix de mers la birou, școală, antrenament, ar ajuta în mod substanțial un somn bun.
Dacă ”sărim” o noapte, în club sau la o petrecere, ne vom ”re-echilibra” bioritmul în cel puțin 5 zile, chiar o săptămână.
De asemenea un stil de viață cu o planificare moderată a programului zilnic, existența unor planuri pe termen scurt mediu și lung bine definite, asigură un fond de bază important pentru un somn bun.
Programul așadar trebuie să aibă o ritmicitate în primul rând cotidiană dar și al activităților din cursul săptămânii cum ar fi orele de sală / antrebamente, corpul este suficient de inteligent să remarce dacă ai schimbat ziua de sală sau orele de orele de alergat.

Orice schimbare de program duce la încălzirea corpului. Corpul când se adaptează la factori noi de mediu, se încălzește

3. Alimentația
Alimentația trebuie să fie una echilibrată, fără fast food-uri, fără dulciuri, fără prăjeli, fără legume fructe modificate genetic sau carne de supermarket din animale sedentare. De asemenea consumul alcoolului nu ajută unui somn bun.
Cel mai important în privința alimentației este ca principala masă să fie mic dejunul (50%) apoi prânzul (30%) și cina cel târziu la ora 18.00 până în 20%. Carbohidrații (adică făinoasele, cartofii, cerealele, grăsimile) trebuiesc consumate în prima jumătate a zilei.
Este evident că o masă copioasă cu făinuri, dulciuri sau grăsimi (porc sau vită) la cină, vor duce la încălzirea corpului și alungarea somnului.
Ficatul este organul care încălzește corpul cel mai mult după creier, iar dacă îi dăm de lucru cu o masă bogată sau alcool acesta ne va încălzi și somnul cu certitudine va întârzia și dacă va veni va fi agitat.
În cazul în care nu vă permiteți să gătiți alimente sau să procurați alimente de calitate, este foarte foarte important să mesteați de cel puțin 10 ori înainte de a înghiți bolul alimentar și să îl impregnați cu cât mai multă salivă.
Este foarte important să mâncați liniștit(ă) fără să vă gândiți la probleme în compania unor persoane pozitive, într-un mediu plăcut și calm.
A consuma alimente pe fugă, în compania unor persoane nepotrivite, într-un mediu neplăcut (muzică neplăcută, fum, persoane dezagreabile) este la fel ca și cum ați consuma otravă.
Omul spre deosebire de animale, mănâncă cu ochii și cu urechile, așezați mâncarea frumos în farfurie, curățațo masa și faceți un ritual de desfătare chiar dacă masa Dvs este modestă. Nu uitați să nu mâncați prea mult, mâncați doar cât să vă potoliți foamea și nu cădeți în BULIMIE!
De asemenea o hidratare corectă a organismului va asigura un fond de bază corect, testarea hidratării se face prin simpla verificare a elasticității pielii de pe partea dorsală mâinii ca în acest clip:

Este evident că dacă sunteti deshidratati, somnul va întârzia deoarece creierul uman resimte imediat lipsa lichidelor din corp.
ATENTIE: Mesele cu cărnuri, zahar și grăsimi deshidratează organismul ducând la insomnie. De asemenea consumul alcoolului deshidratează!

Deshidratarea duce la starea de alertă a corpului deci, la încălzire, implicit insomnie.

Consumul înghețatei – încălzește corpul – înseamnă insomnie
Apă rece – încălzește corul = insomnie
Mâncare rece uscată – insomnie

Recomandarea este ca după ora 18.00 să nu consumați nici un fel de aliment, nici măcar lapte, lapte provoacă insomnie pentru că presupune o digestie lungă de .. 4-5 ore!
Consumați numai un ceai relaxant de tei, mușețel, sunătoare sau amestecuri relaxante. Este recomandată ALTERNAREA frecventă a ceaiurilor iar ceaiurile consumate să nu foe fiebinți ci doar călduțe!
Îndulciți ceaiul numai cu MIERE când temperatura acestuia a scăzut sub 50 de grade! Nu adăugați miere în ceaiul clocotit!
Ideal este ca ceaiul să nu fie îndulcit.

4. Drogurile
(fumatul, alcoolul, zahărul, cafeaua, energizantele, sucurile, emulgatorii de gust, conservanții, aromele artificiale, alimentele modificate genetic, alimentele prelucrate termic îndelung)
În categoria drogurilor fac parte și zahărul, monoglutamatul de sodiu și ceilalți aditivi alimentari. Aceștia induc dependență, în special zahărul indice o mare dependență și sunt la baza bolilor cronice moderne, cancerul, diabetul, insuficiena cardiacă, atacurile cerebrale.
Orice alt produs de sinteză, care nu este din natură, orice chimical este un drog care nu vă aduce nimic bun sănătății Dvs.
Eliminarea acestora din consumul zilnic pot aduce o îmbunătățire a nivelului de trai cu peste 200%.
Evitând consumul acestora, somnul dumneavoastră va fi mult mai liniștit și mai profund, veți fi mult mai capabili să faceți față solicitărilor cotidiene.
A consuma drogurile de mai sus înseamnă a vă programa moartea mai devreme cu 20-20-30-50 ani mai devreme, voluntar.
Cafeaua este de preferat a se consuma maxim o cană pe zi până la ora 14.00
Cafeaua solubilă este o adevărată bombă toxică pentru organism, este cu totul nerecomandată pentru sănătate

Orice corp străin supliment artifical alimentar plasează corpul în stare de alertă, de autoapărare, ceea ce duce la încălzirea corpului, adică insomnie.

Vreau să menționez că în cazul stresului, consumul canabisului în cantități mici, dfoarte moderate este BENEFIC! Repet – în cantități mici!
(adică 0.05 grame o data la 2-3 zile în zilele stresante si 1 dată pe saptamana zile obisnuite)

5. Sănătatea
Este bine să luați în considerate toți factorii de sănătate care vă pot influența somnul
– cariile dentare
– deviația de sept (respirația greoaie pe nas)
– ficatul inflamat
– gastritele / ulcer
– insuficiența renală (nisip / pietre la rinichi)
– răcelile
– fracturile / osteoporozele
Având un corp care are probleme de sănătate, corpul vostru este în permanentă stare de stress / alertă. Este bine să vă rezolvați problemele de sănătate încet și sigur și să nu le amânaâi până devin critice. Ideal este să preveniți problemele de sănătate!

6. Sedentarismul și activitatea în aer liber
Este tentant pentru foarte multi terapeuți a considera căsedentarismul este principala problemă a societății noastre.
Lipsa activității fizice, de la o simplă plimbare sau alergare până la ridicarea / mutarea unor greutăți mai mari decât cele obișnuite poate duce la un plus de calorii în organism care să împiedice răcirea organismului. Lipsa oboselii fizice stă de foarte multe la baza insomniilor, mai ales că deplasarea se face din ce în ce mai frecvent cu ajutorul automobilului sau altor vehicule specific urbane de transport în comun.
Corelat cu aceasta este lipsa iluminatului natural, de multe ori activitatile fizice desfăsurandu-se în săli sportive iluminate artificial.
O oră de activitate sportivă sub cerul liber, sub razele soarelui este de 3 sau 4 ori mai benefică pentru organism decât o oră de activități sportive în sala de sport iluminată artificial.
Creirul uman este programat să solicite glandelor endocrine secreiile de adrenalină, dopamină, melatonină în mediul natural.
Dacă nu vă puteti permite să faceți sport în aer liber datorită aglomerării urbane, alegeți să petreceți cât mai mult timp în încăpei cu ferestre largi, fără jaluzele sau draperii. Este de asemenea recomandat să aveți cât mai multă lumină naturală în timpul zilei.

Este recomandat ca activitățiile fizice intense să le faceți DIMINEAȚA la primele ore și nu seara, copul Dvs nu trebuie să fie în alertă înainte de somn. Căutați să ieșiti la jogging / sală la primele ore ale zilei și nu seara!

7. Temperatura ambientală
Un confort termic excesiv, anume 21 grade celsius (este temperatura la care corpul decide ca nu este nici cald si nici frig) poate duce la ”lenevirea” sau ”atrofierea” musculaturii vaselor sanguine care vor duce la obezitate. Ceea ce îngrasă cel mai mult este lipsa fluctuațiilor de temperatură cald / frig.
Corpul uman este singurul care își face răcirea prin piele, restul mamiferelelor o fac prin respirație.
Folosiți îmbrăcăminte tehnică, sportivă care vă asigură confortul inteligent termic al corpului.
Dacă faceți sport folosiți doar îmbrăcăminte tehnică și nu bumbac, iată aici câteva exemple de tricouri tehnice , prețul acestora pot fi între 30 lei și 1000 lei, în funcție de calitatea acestora, vă recomand să le cumpărați pe cele mai ieftine în prima fază și apoi, încet să ajungeți la cele mai scumpe corelat cu performanțele voastre sportive! Astfel, doar după ce sunteți capabili să alergați 20km (semi-maraton), merită să investiți 1000 lei pentru un tricou scump.
Pentru un somn bun seara, trebuie să transpirați zdravăn la propriu, făcând efort fizic (înclusiv sex), minim o dată pe săptămână!

8. Relațiile sociale
În mod cert problemele personale și profesionale sunt inerente, dar acestea pot fi rezolvate dacă somnul zilnic este asigurat corespunzător.
Printre cele mai frecvente probleme, minciunile sunt problema cea mai mare. Cu cât ai puține minciuni, cu atât mai multe insomni.
Problemele sociale sunt datorate în 90% din cazuri din lipsa de onestitate. Dacă nu puteți spune adevărul atunci limitați-vă cât mai mult contactele sociale.
De exemplu, pentru a fi admis la Akademia lui Platon, candidatul trebuia să tacă timp de un an. Încercați să  nu spuneți nici un cuvânt o zi. Exersați tăcerea. Meditați.

Ca nivel de stress, o concediere este la fel de stresantă ca decesul unei rude de gradul 1, chiar dacă absolult toți factorii mai sus menționați respectati cu strictețe, insomniile să apară pentru o perioadă de 2 săptămâni până la o lună.
De asemnea un deces sau un divorț pot cauza insomnii prelungite de până la o lună.

Dacă tulburările de somn / insomniile durează mai mult de 1 lună, mergeți la un psiholog, nu este nici o rușine pentru că în vremurile noastre aceste probleme sunt din ce în ce mai des întâlnite. Apelați cu încredere la un psiholog și nu apelați fără îndrumarea medicului la somnifere sau medicamente!
==================

În cazul în care sfaturile de mai sus sunt prea solicitante, vi se par că sunt un chin prea mare să vă readaptați re-educați, gândiți-vă că tot ce aveți poate dispărea dacă nu aveți un somn bun.
Schimbările acestea nu sunt PEDEPSE ci RE-EDUCARE, niciodată nu este prea târziu să vă schimbați în bine!

Dacă totuși vreți câteva somnifere naturale, iată recomandările mele:
– O carte bună, clasică, instructivă și inteligentă (nu Coelho sau NLP)
– Un ceai călduț de tei și mușețel
– Evitați televizorul si computerul cu o oră înainte de somn
– Achiziționați așternuturi de calitate conform sezonului (iarnă sau vară)
– Achiziționați o saltea de calitate (atenție mare, saltelele au fața de vară sau iarnă) de multe ori insomniile sunt cauzate de faptul că salteaua este vara întoarsă pe fața iarnă (prea cald) și iarna este întoarsă pe fața de vară (nu ține căldura)
– Așternuturile trebuie să fie curate, proaspete fără să miroasă țipător a detergent sau balsam
– Camera trebuie să fie bine aerisită
– Camera trebuie să fie izolată fonic (să nu se audă gălăgie de afară)
– Spălați-vă degetele de la picioare (numai degetele de la picioare) cu apă cât mai rece!

Dacă tot nu vă ia somnul, atunci dați din degetele de la picioare! În mai puțin de 3 minute somnul vă va toropi!

cele ami scumpe cautari pe Google

cele ami scumpe cautari pe Google