diacritice-ROTLD-domenii-noi

Cred că nu mai este nevoie să vă explic (cel puțin pentru cei cu care lucrez) importanța diacriticelor în SEO, personal nu îmi vine să cred că există persoane care se cred ”Experți SEO” și pentru care diacriticele nu numai că li se par inutile ci chiar dăunătoare în pagerank-ul Google.

Evident că toți cei care urăsc schimbările și detaliile urăsc și diacriticele, dar trăim într-o lume în care persoanele educate și civilizate sunt mai bine recompensate de către Google.
Totuși câteva lucruri amuzante, de tranziție merită să fie menționate:
– Să spunem că există domenii deja consacrate cum ar fi ionut.ro va fi confundat cu ionuț.ro sau vacante.ro cu vacanțe.ro , www.asigurari.ro vs. asigurări.ro cum va fi?
– Ar mai fi versiunile de mobil, din câte știu, nu prea există diacritice pe tastatura telefoanelor mobile, sau dacă există, uneori  între ă, â  și alte accente din alte limbi se pot confunda cu mare ușurință, există mai multe feluri de diacritice pentru diferite fonturi
– Oare la ora lansării noilor domenii, e clar că unele domenii vor fi foarte râvnite, cum se procedează? Se stă la ”refresh / F5” din secundă în secundă si apoi datele (Credit Card, adresă, zip, etc) sunt completate repede cu copy & paste dintr-un Notepad? Nu cumva s-au apucat deja oamenii să exerseze completarea VITEZĂ a formularelor?
Pentru cei care au de înregistrat mai multe domenii noi cu diacritice ( 10 domenii, 100), pentru a nu rămâne în urmă îi vor pune pe angajați, rude, vecini, cunoscuți să completeze formularul de rezervare domeniu?

Spre deosebire de alte țări, nu se va acorda PRIORITATE celor care au DEJA domeniile fără diacritice, deci primul venit, primul SERVIT !

prioritate-inregistrare

În mod cert, toți ignoranții care și acum consideră că Google nu punctează generos în SERP conținutul cu diacritice, vor înțelege că au fost tâmpiți multă vreme crezând că este mai bine ca site-ul să fie fără diacritice pentru a fi mai bine cotat SEO.

Se pun totuși niște întrebări interesante:

1. Domeniile cu diacritice cu miză mare cum ar fi bancă.ro sau asigurări.ro, vor fi cumpărate online sau sunt rezervate de ”niște șmecheri” deja? Într-o țară în care toți fură de unde se poate, ar fi mai mult decât uimitor să poți cumpăra domenii cu miză mare precum asigurări.ro ”la liber” la coadă cu toți și să nu îl fi pus cineva ”deoparte” cu câteva ore sau zile înainte de START-ul oficial de la ora 00:00 din data de 3 iunie

2. Cât de mare isterie va fi cu noile domenii? Își vor lua mulți domenii cu diacritice ca la un fel de ”Black Friday”?

3. Cum va poziționa în SERP Google noile domenii pe care este clar că se va face un SEO de primă mână

Acum, la urma-urmei, chiar dacă nu scrie nimeni cu diacritice, ca BRANDING un nume de domeniu scurt este neprețuit.
Litera ș, ț . î, sau în.ro și.ro .. dă bine de tot.. chiar va fi o mare isterie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *