asta e

Într-o societate românească în care falsele valori reușesc să răzbească și să impună modele și principii îndoielnice, „valori” care de 25 de ani domină spațiul public sfidând acest popor prin tupeu, nesimțire, prin etalarea ostentativă a averii dobândite în calitate de bugetar, sper să trăiesc următorii 5 ani reprezentat de un președinte profesionist, onest de care să fiu mândru.

Mircea Geoană vine puternic din urmă acum, când a început lupta pentru prezidențiale, amenințând serios, fapt confirmat de sondajele de opinie, atât poziția lui Victor Ponta, cât și pe cea a lui Klaus Iohannis. Nu m-ar mira să-i văd în turul 2 pe cei doi reprezentanți ai Social Democrației. Acesta poate fi un semn al trezirii acestui popor, care s-a săturat de politicieni șmecherași, mincinoși și care-și sporesc averile pe seama unui popor din ce în ce mai sărac.

Poate că românii s-au săturat de politruci și marinari, de corupți și aroganți și vor decide să aleagă un om care are o anumită prestanță, cu o carieră diplomatică la cel mai înalt nivel și o viață de familie exemplară. Mircea Geoană poate fi trecerea de la politicianul de tip balcanic la politicianul apropiat de occident, mai ales prin ținută și eleganță, prin coerența mesajului. Mircea Geoană este politicianul care atunci când trebuie să se exprime în fața omologilor străini, o face într-o engleză fluentă, nu poticnită, așa cum se întâmplă cu majoritatea politicienilor români.

Nu știu dacă Mircea Geoană va schimba într-adevăr față României, dar măcar știu că atunci când voi vedea imagini de la reuniuni ale liderilor politici din întreaga lume, nu-l voi privi alergând de la un grup la altul, încercând cu disperare să fie băgat în seamă, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori cu actualul președinte. Și mai este ceva care mă face să cred că Mircea Geoană este singura speranță pentru următorii 5 ani.
Nu prea are contracandidați…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>