Teatrul este o arta vie, este o traire autentic umana, un spectacol care se desfasoara la cativa metrii distanta de noi reproducand o instanta ce a existat sau posibil existenta.
Unii consuma teatrul ca un produs de fast food, teatru de comedie, opereta, mustacioare, peruci Mozart, o seara reusita, nu am cumparat prajiturele degeaba si ne-am distrat foooarte bine.
Arta autentica nu inseamna exclusiv bucurie, inseamna si durere, semne de intrebare, bulversare si rascolire a valorilor interioare, inseamna o traire vibranta a unei existente ce nu trebuie sa fie neaparat dramatice sau complexe, acelasi lucru ma gandeam si eu cand am mers in seara asta la piesa regizata de Mihai Maniutiu, Julieta.
Piesa s-a jucat la Sala Atelier de la Teatrul National, este o sala micuta, stilul atelier, holul frumos aranjat un pic inghesuit dar primitor si foarte shic, lume finuta, chiar un cerc de persoane cam prea cunoscatori.
Am intrat inauntru, scaunele aranjate in stil amfiteatru/tribuna, decorul negru cu desavarsire. Imaginea centrala un canal care avea ca “baraj” doua usi glisante de fier.
In centrul acestui “V” de canal negru statea Vava Stefanescu (ciudata analogie de nume cu V, actorul, singurul actor de fapt) dansand un dans disociativ schizofrenic, foarte empatic, usor comercial.
Ceea ce este contradictoriu este faptul ca actorul este de fapt o coregrafa, posibil cea mai buna coregrafa din Romania la ora actuala, dansul acesteia foarte original, cuvintele sale atat de triste desarte, acel cinism din scena mi-au placut.
Jocul luminilor si muzica violenta s-au mulat perfect pe expresivitatea scenei, in sala era o liniste profunda deloc lugubra, zgomotul shuterului si al senzorului Digic ar fi deranjat prea tare si m-am limitat la cateva poze, nu sunt un egoist ca sa ma bucur doar eu de spectacol.
Piesa a tinut 45 minute, piesa jucata intens cu multa fervoare de Vava, mi-a placut foarte mult cand si-a scos bluza stand cu spatele la spectatori transformando itr-un coc si cand laptele a inceput sa curga pe usi.
Ce as mai putea sa spun este ca piesa se merita vazuta, spectatorii au aplaudat frenetic si entuziast, criticii de tearu au fost in buna parte foarte favorabili, eu cred ca aceasta piesa este recomandata celor care au peste 28 de ani care stiu ce a fost comunismul, restul, prea imaturi si consumisti sa inteleaga tragismul piesei.
Posterul spectacolului la mine acasa pe covor :)
Mai multe detalii despre piesa puteti gasi aici:
http://danutm.wordpress.com/2008/02/27/julieta-de-andras-visky-un-dialog-despre-iubire/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>