Ceea ce ma contrariaza cel mai mult este aceasta clasificare sau inregimentare,
Nu inteleg de unde este “mandria” asta de a fi blogger?
Cam toti scriu despre ce aduce audienta, adica despre vedete de carton, despre evenimente care intereseaza pe toti, mai rar sunt oamenii care scriu ceva nou, ceva nepreluat, ceva necomercial, sa zicem cam 3%..
Restul, au si ei blog si isi proecteaza ego-ul personal maxim electronic, ca si-au luat si ei de 2 ani calculator in rate de la Altex sau Domo si au descoperit si ei netu.
Ca sa se arate unii mai elitisti abunda in gadgeturi in cele mai ridicole feluri, poarta tablete electronice, telefoane cu ecran imens incomode, laptopuri prin autobuz sau metrou sa se uite la poze, cacaturi d-astea 🙂
In primul rand blogg-ul ar trebui sa fie:
– un document electronic personal
– un punct de vedere subiectiv personal
– o oaza de originalitate
– spontaneitate pura
– evadare din comercial
– independenta spirituala
– jurnal personal partial public
– modalitate de comunicare
– un fel de “uite cu ce ma mai ocup si cum mai sunt”
– reflexivitate si constiinta
– istoric actiuni personale
In al doilea rand ce nu ar trebui sa fie blog-ul:
– loc de barfa
– cersetorie de audienta
– productie publicitara / comerciala
– advertoriale
– rafuieli
– colectie de clipuri de pe net
– copy & paste de pe alte locuri
– subiecte tabloidite
– trambulina corporatista in cariera
– agatatorie online
Asa ca, refuz sa ma numesc BLOGGER din mai multe motive:
– sunt scriitor
– abordez subiecte originale cu informatii NOI care nu exista in alte parti
– prezint idei noi
– scriu pe net inainte de aparitia termenului “blogger”, mai precis din anul 2001!
– pastrez o nota de originalitate prea mare pentru a fi un alt oagar electronic
– scriu pentru mine, nu de dragul audientei
– nu castig bani din blog
– nu agat pe blog
– nu ma propulsez in cariera prin blog
…
etc
Intrebare: Cati dintre bloggeri stiu o poezie de la cap la coada pe de rost?
Raspuns retoric: 1%?
🙂