Umor

Umorul (lat. humor = umezeală) are un caracter specific prin soluții neașteptate, caraghioase poate produce ilaritate. Persoanele cu umor sunt acele persoane care prin comportare sau verbal prin anumite contexte declanșează râsul. Simțul umorului este influențat de tradițiile, cultura, istoria unui popor, sau diferă după poziția pe scara ierarhiei sociale. Umorul diferă de asemenea după anumite perioade istorice, multe glume din trecut nemaifiind actuale, au pierdut efectul de a produce hazul. Umorul poate fi usturător prin satiră, ironie, batjocură, cinic, sau blând binevoitor, plin de înțelegere, autocritic

Umorul mai poate fi de un caracter literar, subtil, fin, care poate trece neobservat pe moment sau de anumite persoane lipsite de umor, sau anumite cunoștințe.
In Germania umorul german de pe valea Rinului se împletește cu umorul evreiesc, fiind legate între ele fără a face putea distingere clară.
Definiția lui „Otto Julius Bierbaum” (scriitor german , 1865 – 1910) Umorul subliniază tăria și slăbiciunea făcând totodată legătura între ele, umorul luând naștere în situațiile de criză, neputință de a rezolva anumite probleme, râsul fiind provocat de soluțiile greșite de rezolvare a lor, păstrând mai departe voia bună și optimismul.
Sigmund Freud (1856–1939), psihoanalitic austriac, cacterizează umorul, precizând că râsul este o automângâiere și că umorul nu este ceva care ne ușurează sufletește ca anecdotele sau glumele, ci umorul este ceva măreț, înălțător o realizare deosebită a intelectului de triumf asupra narțismului a cărei trăsătură principală este producerea ilarității.
Christopher Fry: “Umorul este refugiul din fața deznădejdii”
In anul 480 î.e.n. Xerxes I regele perșilor amenință in bătălia de la Thermopyle pe greci, eu am atâți arcași că săgețile lor vor întuneca soarele la care regele spartan Leonidas cu atât mai bine, atunci vom lupta în umbră, Leonidas va muri pe câmpul de luptă.