Dincolo de razboiul megapixelilor, superobiectivelor sau facilitatilor autofocus, image stabilizer, face detection sta omul, cel care foloseste orice aparat, cel care il pune in valoare prin lumina sa.
Deja au trecut aproape 5 ani de cand febra camerelor digitale a cuprins si cucerit aproape intreaga piata foto, dupa atata vreme insa si in acest domeniu apare o intrebare: “unde sunt fotografiile?”
Se stie ca in decursul catorva ani aproape toate computerele necesita reinstalarea sistemului de operare si chiar formatarea unitatilor de memorie ceea ce inseamna implicit pierderea fotografiilor digitale.
Majoritatea o sa obiecteze: “am imprimanta color” sau “le am pe CD-uri” sunt argumente foarte slabe, 90% din imprimantele color sunt pe jet de cerneala care isi epuizeaza foarte scumpele cartuse color dupa ce au fost printate numai cateva fotografii pe hartie, de asemenea si CD-urile su DVD-urile sunt medii de stocare perisabile care nu rezista mai mult de 10 ani, astfel ca, din miile de poze facute de camerele digitale dupa cativa ani nu mai rezista decat cateva poze.
Emotia unei fotografii imprimate pe hartie, de calitate este incomparabila cu cea a frunzaririi pozelor pe un laptop, insa costurile sunt semnificativ mai mari, sau cu vizionarea unui filmulet pe youtube.
Anul acesta insa am reusit sa intru in posesia unui Canon EOS3 (pe film foto), model fabricat in 2002 dar abandonat pentru noile camere digitale, l-am dotat initial cu obiectivul de pe 450D, un 28-135 IS USM si am facut primele fotografii. Ca optiune in magazinele RO filmele foto si-au impartit piata intre Fuji (culori spre verde) si Kodak (culori spre rosu) le-am preferat pe cele de la Fuji pentru ca imi plac culorile mai calme, pozele au iesit bine dar nu atat de bine pe cat m-am asteptat.
Ca orice incepator am intrebat primul om, adica tipul de la magazinul de cartier, stiti voi, acela care intr-un magazinas mic are pe rafturi rame foto, albume si in coltul din spate este utilajul, care le scoate la automat, mi-a dat un raspuns simplu: “Iatzi un obiectiv seria L!”. Am inghitit in sec, stiam ca lentilele albe seria L de la Canon costa mult, exasperant de mult, acel Nexus la care viseaza orice amator dar nu ajunge decat foarte rar la el, asa ca mi-am zis “What the fuck!” si am bagat mana in buzunar si “m-am aruncat” jurandu-mi ca asta a fost ultima investitie mare in foto de anul asta si, am iesit la facut poze.
Urmarea au fost poze foarte clare, obiectivul l-am cumparat de la un reporter Reuters care il selectase din “loturile bune”, decat sa cumperi un asemenea obiectiv de nou din loturi cu pret redus (calitatea difera exasperant de mult) mai bine cumperi un obiectiv testat de la un profesionist.
Seria L 70-200 de la Canon sunt foarte rezistente, o claritate aproape de perfectiune, nici un obstacol nu parea sa stea intre mine si ftografia perfecta, insa, “viata este complexa si comporta multe aspecte” dincolo de acestea au mai ramas inca cel putin 10 detalii ce au ramas de depasit:
– developarea , la un magazin de cartier este bataie de joc de poze, acum le scot in spate la Cocorul unde prelucrarea dureaza uneori aproape 2 saptamani
– calitatea filmului foto, un film obisnuit costa 20 RON, unul mai profesional, 40-50 RON
– ISO-ul, ei bine, ai pus film de 200 sau 100 este neaparat sa faci pozele numai pe lumina buna, ajungi undeva unde este lumina slaba stii ca ai de asteptat pana epuizezi cele 36 de pozitii
– marimea aparatului- ei bine, acum nu mai este o camera foto micuta de buzunar ci o chestie care cand o scoti din geanta ii face pe unii sa se creada vedete iar pe altii urmariti de paparazii Click / Can Can, plus ca impreuna cu obiectivul ajunge la 3 kg, cam incomoda de transportat
– costurile, ei bine costurile nu sunt aproape 0, un film bun developat cu imprimare de calitate plus CD cu imaginile scanate facute undeva la un laborator profesionist (nu supermarket) te duce la costuri serioase (uneori 100 RON sau mai mult)
– limitarea utilizarii este data nu numai de lumina de afara (adica numai ziua) obiectivul desi este luminos si clar cere o distanta minima de 2 metri fata de subiectul de fotografiat
– bateria, da, bateriiiiaa… se gasesc foarte greu, doar la F64, costa 30RON si poti sa o folosesti doar 4-5 filme cu autofocus sau 10 filme fara autofocus/motion eye.
Dincolo de aceste limitari, destul de serioase, momentul ce vrea sa fie inmortalizat in fotografia perfecta nu este totusi asa de accesibil dar totusi este posibil, pe masura ce inteleg mai bine arta fotografica inteleg ca omul din spatele echipamentului este mult mai important decat utilajul, o fotografie de calitate nu va fi obtinuta facand 5 fotografii pe secunda ci una la 10 minute si apropiindu-te cat mai mult de subiect, cat mai aproape de actiune, la un moment dat diferenta se face in topul fotografiilor dupa cat suflet se pune in aceasta treaba, detaliile tehnice se pot invata aproape de orice inteligent sau meserias, a pune suflet ti se da insa de undeva de unde se stie cine a fost primul: oul sau gaina?
Canon 450D cu obiectivul 28-135 is se misca foarte repede, latura creativa TV, AV, M, P, Dep, plus jocul dintre expunere, diafragma, ISO asigura suficienta forta fotografiilor, din pacate insa, nefiind un echipament Full Frame obiectivul L 70-200 este nepotrivit pentru acest aparat pentru subiecte aflate la o distanta mai mica de… 5 metrii asa ca bugetul fiind limitat fotografia digitala ramane la nivelul semiprofesionist.
De fapt pentru a mai clarifica ce inseamna un fotograf profesionist si unul amator diferentierea este simpla: cei care mananca o paine din fotografie sunt profesionisti, cei care il au doar hobby sunt semipro, iar cei care nu fac sacrificii pentru fotografie sunt doar amatori care in mod cert nu s-ar fi aflat ca Robert Capa pe Omaha Beach la 4 iunie 1944 printre ploaia de gloante inarmati doar cu camera foto.
IXUS 100is este cea mai mica jucarie foto digitala de la Canon, stie 12 megapixeli, filme HD 1020, bateria sa tine foarte bine autofocusul face detection senzorul de miscare lucreaza bine… o jucarie minunata la momentul potrivit… o scoti din buzunar si faci fotografia in 2 secunde, priceless pentru un instantaneu, ISO-ul ajunge pana la 3200 asta inseamna ca poti sa faci fotografii “imposibile” acum cativa ani in lumina slaba, culorile sunt frumoase si placute fara prea multe aberatii cromatice, totusi o jucarie cu un obiectiv micut, in mod cert nu este nici un fel de problema sa o transporti in oricare buzunar al hainei sau in jeansi, initial am cumparato sa fac filmulete HD, are un card de 8GB sandisk extreme 2 care ii da o dinamica buna, multi fotografi fac marea greseala sa puna un memory card prost care sa “demoleze” capacitatile camerei in utilizare, am observat ca in viata de zi cu zi aceasta camera foto micuta imi este atat de practica fara sa abuzez de ea (cum ar fi sa fotografiez nota de plata sau aurolacii la metrou, nu), in mod cert IXUS-ul a facut majoritatea fotografiilor dar pozele sunt mediocre, pentru momente simple obisnuite, “pe masura sacrificiului” 🙂
Revenind, oricare din cele 3 camere foto poate fi cea mai buna alegere la un moment, importante sunt deprinderile de fotograf, evaluarea luminii, subiectului, situatiei, mesajului de transmis, ca o mica paranteza se stie ca indienii indigeni din america de nord, nu mai stiu daca sioux, apache etc, se fereau sa fie fo9tografiati pentru ca ziceau ca le este furat sufletul, cumva au dreptate pentru ca un transfer fin de inteligenta, vibratii are loc, lentilele mai mari cu certitudine condenseaza mai mult, ca fotograf bun trebuie sa ai harul, daruirea de a relationa cu subiectul de fotografiat, raman inca de parerea ca orice om are cumva obligatia sa fie el insusi si sa se bucure de unicitatea sa ca entitate, diversitate umana.
Din toti acesti aproape 6 ani cat am calatorit intensiv in afara RO cel mai important lucru care cred ca s-a intamplat cu mine este sa respect, sa inteleg si sa ma bucur de diversitatea oamenilor, nu urasc manelele nu urasc oamenii care nu citesc carti sau sunt ticalosi autentici, pur si simplu ma bucur de diversitatea lor, de unicitatea lor care imi da posibilitatea de a afla zi de zi, ora de ora informatii noi, sunt mai mult de 7 miliarde ersonalitati, dupa filosofia asiatica, 7 miliarde de universuri interioare, mi-ar trebui mii si mii de miliarde de ani sa le cunosc, numai pe cele de azi, aceasta revelatie nu ma face sa fiu pesimist ci ma incanta, ma umple de energie si ma face mai viu, mai dornic de a afla ce ne aduce maine si de ce nu, de a nu uita, de a conserva frumos, simplu si uman amintiri momente situatii.
Ma intrebam ce forta imensa i-a dat lui Robert Capa curajul de a se avanta printre miile de oameni care mureau in al doilea razboi mondial pe 6 iunie la Omaha beach inarmat doar cu camera foto, oare era teribilism sau pur si simplu curaj curat sa fie atat de aproape in mijlocul uneia din poate, cele mai ingrozitoare batalii/camp de lupta din cel de-al doilea razboi mondial.
Oare foamea sau dorinta aceasta de a realiza ceva unic, cu adevarat breakthrough este apanajul geniilor sau ipocritilor?
In mod cert Victor Hugo a reusit sa descrie cel mai plastic omul ca rezultanta a circumstantelor in care traieste sau a trait, circumstantele in care traim sunt oare cele care ne definesc cel mai bine ca om sau sunt alte laturi.
Dincolo de aceste intrebari fotografia perfecta exista, intr-o zi cand vei oferi o poza pe hartie unei persoane care se regaseste in ea sau printre culorile sale vei vedea licarind o lacrima mai mult sau mai putin ascunsa, inca mai cred ca omul isi poate recastiga sufletul dincolo de Neuromancerul lui William Gibson, omul ca traire pura si nu ca simpla specie ce doar consuma ca sa se simta vie sau ca exista.
