PsihoRomania

Mermeleală – un cuvânt cu diferite valențe în funcție de context

mermereala

High usage pentru acest cuvânt nou: ”mermeleală”

Cel mai bogat în sensuri e verbul a mermeli, folosit pentru acţiuni diverse, de la unele concrete şi precise, din sfera culinară, pînă la cele foarte vagi şi generale, exprimate mai ales în construcţie cu pronumele cu sens neutru o (a o mermeli). În textele culinare, mermelirea e aproximativ sinonimă cu amestecarea sau ungerea: „Începem cu dovleceii. Pe care îi tăiem pe lung, îi azvîrlim într-o pungă şi îi mermelim cu o marinată confecţionată din ulei de măsline, usturoi pisat şi ceva sos de soia“ (easypeasy.ro); „au adus cu ei aromele Orientului, condimentele cu care mermelesc carnea“ (romaniateiubesc.stirileprotv.ro); „se adaugă porcu’ înapoi în tigaie, se aruncă o mînă de susan, se mai mermelesc puţin toate alea şi apoi li se toarnă-n cap o zeamă“ (chez.mazilique.ro). Aplicat la alte situaţii, verbul poate desemna o activitate similară, de pregătire (în exemplul următor, a Crăciunului) – „e drept, îl şi plănuiesc, bibilesc, mermelesc, cu o atenţie la detalii de zici că un milieu de lasetă croşetez, iar nu altceva“ (maldita.ro) –, de aranjare – „numai eu ştiu cum le mermelesc şi le zăpăcesc, astfel încît să poată încăpea toate“ (macnetize.com), avînd adesea conotaţii negative: „Şoferi absolut iresponsabili (imbecili) care conduc zeci de ore în continuu, care mermelesc foile de parcurs“ (vinland.ro). Cu sensul cel mai general, e vorba de orice fel de acţiuni, specificate de context: „sînt tot soiul de aplicaţii cărora dacă le dai o dată acces, mermelesc pe feisbuc în numele tău“ (arhiblog.ro). Şi mai vagă şi dependentă de context e formula a o mermeli, care (ca şi a o arde, de exemplu), poate însemna aproape orice: „să nu mai o mermelesc pe lîngă subiect“ (blogulmoshului.blogspot.ro); „eu de acolo o mai mermelesc cîteva zile prin Munţii Vrancei, Slănic Moldova şi unde o mai fi“ (lroc.ro). Verbul are şi un sens negativ mai bine precizat, referitor la o acţiune superficială, ineficientă, haotică: „eu vreau să muncesc, nu să o mermelesc“ (forum.softpedia.com); „propria greşeală din 2008, cînd au mermelit-o şi au ameţit-o pînă în ultima clipă“ (ziare.com). Negativitatea se regăseşte şi mai clar în substantivul nume de acţiune mermeleală: „să ne trezim odată din mermeleala asta bolnăvicioasă“ (blogosfera.piatza.net); „se vroia a fi un film psihologic, dar a ieşit o mermeleală“ (divxonline.ro); „după două veri puteai să-ţi cumperi maşina numai din mermeleala băuturilor la bar“ (palmeintelectuale.wordpress.com).

A mermeli şi mermeleală au fost înregistrate în Glosarul regional Argeş al lui D. Udrescu (1967), unde verbul este explicat ca „a face ceva d-a-n fuga, a da peste ochi; a căşcăli“, participiul mermelit înseamnă „făcut la repezeală“, iar mermeleală (cu sinonimul mermelitură) este o „lucrare de mîntuială; lucrare făcută în fugă, fără grijă, în bătaie de joc“ (cu citatele: Ce mermeleală de arătură mi-ai făcut aici, omule?; Mă, izgolie, ce mermeleli sînt astea prin caietele tale?).

Din cîte ştiu, originea verbului a mermeli nu a fost explicată. O posibilă pistă etimologică ar fi oferită, cred, de un turcism vechi, atestat în Dicţionarul limbii române (DLR, Litera M): mermer. Cuvîntul turcesc desemnează marmura, dar se pare că a trecut în română cu un înţeles depreciat, de simulacru: „stuc“ („ipsosul amestecat cu clei se numeşte stuc“, conform unei definiţii din secolul al XIX-lea, din DLR, s.v.). Mermer este atestat într-un act din 1836 şi apare într-o scrisoare a lui Ion Ghica („Un bal la curte în 1827“), publicată în 1889 în Revista nouă; termenul e folosit în descrierea unei case boiereşti: „pereţii odăilor, toţi cu mermer (stuc) imitînd marmurile cele mai rare şi mai frumoase“. Poate că a existat, în limbajul zidarilor, cu circulaţie regională (în Muntenia), un verb a mermeri, de la care se putea uşor trece la a mermeli. Ideea de amestec şi de lucrare rapidă, superficială, lipsită de rezistenţă, s-ar potrivi cu sensul principal al mermelirii. Nu avem însă vreo dovadă a acestei legături, care rămîne o simplă ipoteză.

În presa cu limbaj colocvial cuvântul acesta pare a desemna:
– amețeală, ghiveci, abureală, o maieutică eșuată, o aflare în treabă, o întrevedere alambicată fără o finalitate clarăm, un brainstorming politic de televiziune de partid.

Personal o asociez mai mult oamenilor bătrâni care spun cuvintele fără vlagă să se afle în treabă, boscorodeli sau mormăieli doar ca să se simtă și ei băgați în seamă: ”Nesimțitule, nu îți este rușine așa un pic? Părinții tăi știu ce faci tu? Cine te-a învățat la școală să faci așa ceva? Tineretul din ziua de azi.. Golanilor! Huooo!”

De regulă este asociat situațiilor penibile cum ar fi eșecuri de: proiecte, campanii, întreprinderi de mare angajament care implică interese mari și mulți oameni, o treabă făcută de mântuială sau abureală (poleială) că treaba e făcută bine.

Evident se poate asocia și patern-ului comportamental Ghiță Pristanda – ”două la primărie doua la prefectura două la școala de fete”, o abureala în scopul de a ”a se scoate”

Desigur, în exces de limbaj colocvial se poate folosi în cazurile în care cineva te amână mult cu o treabă, când treaba se face în doru` lelii` sau a`mpulea, când e plictis general sau atmosferă de căcat (discotecă sau birou)

Expresii în care poate fi întrebuințat cu succes acest termen:

– Ce mermelești pe acolo?
– A ieșit o mare mermeleală
– Să mi-o iei la mermelit
– A mermelito până a înebunit
– Mermelitul ăla
– Mermelita aia
– Nu merită atâta mermeleală
– Încă o mermelire
– S-a apucat de mermelit

 

Iulian

15 ani experienta in industria online

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close