Romania

Teoria chibritului – Originea expresiei – Nae Ionescu

De unde provine expresia ”Teoria chibritului”. De unde a apărut ”Teoria chibritului”?

Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890, Brăila – d. 15 martie 1940, București) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu.

nae-ionescu-teoria-chibritului

Foarte multă lume folosește expresia ”teoria chibritului” dar nici măcar 1% dintre cei care o pomenesc de această ”teorie a chibritului” nu au nici cea mai mică idee de unde a pornit și sensul ei originar.
În mod cert, ”teoria chibritului” îi este atribuită lui Nae Ionescu, care e drept, folosea frecvent în exemplele sale chibriturile, el fiind fumător și chibriturile fiind atunci la modă, chibriturile îi veneau ușor în minte ca ”paratrăsnet” al filosofiilor sale.
De fapt Nae Ionescu era spontan,  la facultate permanent inova ceva, nu venea cu texte prefabricate, tot timpul genera teorii noi, iar chibriturile erau în mintea sa permanent ca exemple.

Inițial am crezut că expresia a provenit de la ”examenul de doctorat”

Mircea Vulcănescu – Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut – Mircea-Vulcănescu-Nae-Ionescu-asa-cum-l-am-cunoscut
”Al treilea, a pus întrebări profesorul Gusti: despre problema individului. Nae lonescu publicase de curând o introducere la traducerea cărţii lui Spencer: Individul împotriva statului, intitulată:

Individualismul englez, şi Gusti aştepta expunerea bibliografiei şi orientările candidatului în raport cu literatura chestiunei. Drept răspuns, Nae lonescu a luat de pe masă o cutie de chibrituri şi deschizând‐o, a început să răspundă foarte serios: “Ce e un individ? Iată, cutia asta de chibrituri. Dacă luăm din ea un singur chibrit, de pildă…”
Şi a continuat, serios, teoretizarea despre chibrit, în hazul, abia stăpânit, al auditorului.”

teoria-chibriturilor

Ei bine, puțini știu dar ”teoretizarea despre chibrit” a decurs în felul următor, timp de 15 minute (lucru imposibil de făcut de un om obișnuit) :
Această cutie de chibrit are 4 părți: partea din stânga, partea din dreapta, partea de jos, partea de sus. Înăuntrul chibritului se află.. 1.. 2..3 ..4 ..5 …6 … 50 de bețe de chibrit.
Chibritul are trei părți, partea de sus, partea de mijloc și partea de jos. Partea de sus a chibritului are la rândul ei trei părți: partea de sus a părții de sus, partea de mijloc a părții de sus și partea de jos a părții de sus.
Partea de mijloc a chibritului are și ea trei părți: partea de sus a părții de mijloc, partea de mijloc a părții de mijloc… … partea de jos a părții de sus a părții de mijloc a părții de sus a părții de sus a părții de sus a chibritului are la rândul ei trei părți: …”

Apoi, se pare că teoria chibritului a atins un nou nivel:

teoria-chibritului

”Ce este definitoriu, propriu-zis, pentru un lucru? Ce interesează si ce nu interesează?
Eu am un chibrit pe care-l aprind. Acest chibrit, înainte de a-l aprinde, este compus dintr-o bucată de lemn și dintr-o substanță oarecare, care-i formează capătul, ce se aprinde. Eu pot să aprind acest chibrit. Am aprins chibritul, chibritul a ars, eu am iarăsi tot un chibrit în mâna, dar nu mai am un chibrit nears, am un chibrit ars, ceva s-a schimbat în chibritul acesta. Un om își schimba toate elementele în decurs de șapte ani si el ramâne nu numai tot om, dar rămâne acelasi om.
Care este deosebirea între un caz si celălalt? Este ca un chibrit neaprins reprezintă o anumită stare de echilibru, în care intră anumite substante. Dumneavoastră știți ce intră, de pildă, în lemn. În lemn trebuie să intre neapărat oxigen, hidrogen, carbon și azot. Acestea sunt cele patru substanșe organice fundamentale. În momentul în care am aprins chibritul și a ars, formula de echilibru pe care o reprezintă lemnul nu mai subzistă. Am rupt acest echilibru, am introdus altă formă de echilibru: cărbunele s-a transformat în bioxid de carbon, forma a devenit alta, oxigenul s-a degajat, hidrogenul nu știu ce a devenit ș. a. m. d.
Vasăzică, chibritul n-a mai ramas tot el; omul se schimba si ramâne tot el. De ce? Pentru ca formula de echilibru ramâne aceeasi: eu am înlocuit celulele mele, dar celulele mele epiteliale sau muschiulare au fost înlocuite cu acelasi fel de celule. Este, propriu-zis, aceeasi structura generala a corpului în cazul omului cu celule primenite si nu mai este aceeasi structura în cazul chibritului pe care l-am ars. ”

Așadar, constatăm că ”teoria chibritului” poate avea mai multe valențe:
– teorie a inutilului
– teorie la întâmplare
– teorie de dragul teoriei
– teorie din orice
– teorie spontană
– teorie pe înțelesul orișicui
– teorie goală
– zeflemea
– dădăceală
– bășcălie
mermeleală (definiția e aici)
… un fel de ”aflare în treabă” a românului .

Încă o dată, este foarte probabil ca această teorie: ”teoria chibritului” să fie moștenirea cea mai de preț lăsată de către Nae Ionescu în inconștientul colectiv al românilor.

Iulian

15 ani experienta in industria online

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close